100 de zile, 30 de femei și peste 6000 de motive de recunoștință
Pe 15 mai 2017 îmi făcusem o promisiunea că oricât de grele ar părea unele zile, săptămâni sau luni, în fiecare seară, înainte să pun capul pe pernă, să scriu …
Viata e frumoasa, daca stii cum sa o privesti.
Pe 15 mai 2017 îmi făcusem o promisiunea că oricât de grele ar părea unele zile, săptămâni sau luni, în fiecare seară, înainte să pun capul pe pernă, să scriu …
Doar două inconveniente găsesc la a deveni conștient și prezent în viața ta. Pe de o parte, o dată ce începi să te cunoști, să te oprești din alergat, să …
Bine, nu ți-o spun eu, dar dacă ne uităm puțin la ritualurile de dimineață ale celor mai de succes oameni de pe planetă vei înțelege că o bună parte din …
”Bună, Cristina! M-am tot gândit dacă să îți scriu sau nu. Am văzut că scrii mai rar decât o făceai. Sper că ești bine! Aștept cu drag orice scrii nou. …
Azi am un mesaj important pentru tine, cea care citești rândurile astea. Alergi toată ziua dintr-un loc într-altul, ai grijă de toți cei din jurul tău și te lași mereu …
Mai întâi m-am enervat. Apoi am realimentat furia spunându-mi că n-are niciun drept, că habar nu are cum e viața mea și câte am de făcut. Cum își permite să …
Sunt aproape 24 de ore de când ne-am întors din vacanța despre care o să vă povestesc în curând și singurul gând care mă consola că las Coasta de Azur …
Kintsugi - golden joinery sau, mai pe românește, tâmplărie de aur - e arta de a repara obiecte de ceramică sparte prin lipire cu un lac sau o rășină amestecate …
Nu aveam niciun chef să mă trezesc, să mă pregătesc și să plec la eveniment. Avusesem o săptămână grea, mental nu eram într-o stare prea bună și nici cu sănătatea …
Să găsești motive de recunoștință atunci când totul merge bine e ușor. Dificultatea apare atunci când cantitatea de roz din tabloul tău lasă de dorit. Cam cum a ieșit ziua …
Iubesc să petrec timp cu oamenii care au valori, preocupări, misiuni similare sau complementare cu ale mele și îmi fac periodic timp pentru a-mi încărca rezervorul de bine în felul …