Un copil îi cere mamei un balon verde, dar primește unul albastru. Copilul insistă, mama se răstește la el amenințându-l. Lacrimile deja curg șiroaie, iar mama, probabil sub stresul unei zile grele, îl trimite pe un ton răstit să stea singur pe un scaun să se calmeze, departe de ceilalți, întorcându-i spatele. Distracția în jurul lor continuă…
Am asistat la scena asta, la o petrecere. A fost foarte neplăcut chiar și pentru ceilalți participanți, dar pentru copilul trimis să stea singur îmi imaginez că a fost copleșitor. Nici mamei nu i-a fost ușor să ignore privirile celor din jur probabil.
Pedepsele prin izolare – trimis la colț, pe o bancă sau în altă cameră – deși pot părea metode bune de disciplinare, produc efecte nocive de ordin emoțional.
Copiii o percep ca pe oricare altă pedeapsă, ca pe o formă de abandon temporar și se gândesc că din moment ce nimeni nu vrea să stea cu ei sunt mai puțin…iubibili.
Retragerea iubirii e cea mai înfricoșătoare experiență pentru un copil
Alfie Kohn, Dan Siegel și Aletha Solter sunt doar câțiva dintre experții care atrag atenția asupra faptului că retragerea iubirii e cea mai înfricoșătoare experiență pentru un copil. E un comportament care duce la teamă, nesiguranță, mânie și scăderea stimei de sine. E ca și cum i-am învăța pe copii că iubirea, grija, atenția pot fi oferite și retrase oricând pentru a obține anumite reacții și comportamente de la ceilalți.
Tot în deja celebrul articol al Alethei Solter citisem că pedeapsa prin izolare poate funcționa (de frică) la copiii învățați de mici cu metodele de disciplinare bazate pe putere, dar că și în cazul lor ele produc efecte doar până în jurul vârstei de 9 ani. Cum ar fi ca mai târziu, să îi spui adolescentului (cu un cap mai înalt decât tine) să stea pe un scaun și să se gândească la ce a făcut? Ca să obții aceleași efecte trebuie să aplici pedepse tot mai mari. Dar până unde? E un cerc vicios.
Din punctul meu de vedere, statul undeva de unul singur, ca pedeapsă, îi dă copilului mai degrabă ocazia să se gândească la metode prin care să își păcălească data viitoare părinții ca să nu fie prins.
Efectele metodelor bazate pe disciplinare
Așadar, deși par mai blânde decât alte pedepse, despre metodele de disciplinare bazate pe izolare putem spune că:
- scad stima de sine a copiilor mai ales atunci când sunt folosite în mod repetat – celor mici nu le place să fie răi. Există niște nevoi nesatisfăcute în spatele comportamentelor lor. Statul singuri, eventual în văzul altora, face ca ei să se vadă ca pe niște oameni răi;
- nu îi învață pe copii cum să gestioneze autentic emoțiile – sigur că după o vreme de stat singuri se vor calma, dar fără să fi învățat instrumentele esențiale de gestionare a emoțiilor;
- sunt folosite exact atunci când copiii au cea mai mare nevoie de părinți – vor înțelege că sunt acceptați doar când sunt veseli, cuminți și se comportă…adecvat și că nu e în regulă să își exprime emoțiile de teamă, tristețe, furie. În loc să consolidăm pe termen lung relația cu ei, o sabotăm.
Trebuie să înțelegem ce stă în spatele comportamentelor
Obiectivul disciplinei este de a-i învăța pe copii, de a le dezvolta abilitatea de a lua decizii mai bune și acum și pe viitor. Asta înseamnă că trebuie să recunoaștem și să atribuim importanță emoțiilor care stau în spatele comportamentelor manifestate. Ca părinți, trebuie să spunem “nu” anumitor comportamente și să stabilim niște limite clare, dar trebuie să facem aceste lucruri validând și acceptându-le emoțiile: “Înteleg că ești furios și e în regulă să simți asta, dar nu te las să mă lovești.”
Pedeapsa prin izolare (fie că e vorba de colț, un scaun, o bancă sau o alta cameră) și de fapt orice pedeapsă, vizează corectarea unor comportamente, nu înțelegerea motivelor care au dus la apariția respectivului comportament. Iar în situațiile în care comportamentul e estompat sau eliminat, nu e pentru că cel mic a înțeles că nu e bine ce a făcut (și de ce), ci mai degrabă de frica de a nu fi pedepsit din nou. Cu alte cuvinte, în loc să îl ajutăm să internalizeze niște valori care să îi servească drept busolă în viață, îl învățăm că e ok să îi faci pe alții să sufere.
Chiar dacă pentru noi, părinții, momentele în care e nevoie să disciplinăm sunt grele, acestea sunt momentele când putem oferi cel mai mare sprijin în formarea caracterului și abilității de a gestiona emoțiile.
Otilia Mantelers (trainer de parenting, specializată în Parenting by Connection și Playful Parenting) explică în video-ul de mai jos ce putem face în loc să îi trimitem pe copii la colț.
Așadar…care e lecția pe care vrem să le-o predăm copiilor?
Data viitoare când simțim impulsul de a pedepsi ar fi minunat să reușim să ne punem în locul copiilor și să ne întrebăm: Cum ne-am simți noi dacă atunci când am avea cea mai mare nevoie de înțelegere și ajutor am fi puși la colț și certați? Despre mine pot spune cu certitudine că m-aș simți respinsă și neimportantă.
Surso foto: Shutterstock
Citește și:
Vrem copii cu voce, dar nu ne convine când o folosesc cu noi
Parentingul blând nu e un moft. Ar trebui să fie norma!
Comportamentul ”urât” al copilului e un strigăt de ajutor. Să-l ascultăm!
S-a înfuriat! Ce mă fac?
Pentru a fi la curent cu noile articole vă invit să dați un like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter.
9 Comments
Da, da, da, de un milion de ori DA la cele scrise de tine!!! Si eu cred ca in momentul in care ne punem in “locul lor” fara gandul ca ei, cei mici vor sa ne pacaleasca/ enerveze/ manipuleze o sa gasim alte solutii la pedeapsa si time out. De cate ori nu am asistat la astfel de episoade dureroase de-a dreptul… Dau mai departe textul, poate l-or citi si altii… care trebuie 😉
Multumesc pentru entuziasm si ajutor, Alexandra! 🙂
Ati pornit de la ex cu baietelul care vroia balon verde si a primit albastru. Am fost si noi situatia asta.. Si era un balon verde dar i se dadu-se altui copil. Am mers impreuna la acel copil sa il rugam sa faca schimb, insa nu am reusit pt ca si acel copil isi dorea tot verde… Si copilul meu m- a rugat sa fac ceva si sa aiba si el verde. Si nu am stiut ce as putea face.. Nu pot sa il iau cu forta , daca el nu vrea sa ti- l dea.. I am spus;Alegeam ca soarta sa decida ca el sa nu aiba balonul dorit…Si sa i ascult tristetea. el ar fi vrut ca eu sa ma lupt la propriu si sa i iau copilulul cu forta balonul.. Sa decid eu si nu soarta, si sa aleg ca el sa fie fericit indiferent de ce mijloace folosesc.i am spus ca eu nu folosesc forta si nu vreau sa fac oamenii sa sufere…
Da, dar alegi sa sufar eu!!!!… A zis el…
Si eu…..,ce sa mai zic… !
Buna Ramona! Iti multumesc ca ai scris despre exemplul vostru. Atunci cand copiii sunt foarte tristi (sau furiosi) e inutil sa le dam argumente pentru ca nu se “inregistreaza”. In cazuri din astea eu am descoperit ca, citisem in multe carti, empatia face minuni. “Esti trist ca nu ai primit balonul verde, asa-i? Ti-ar fi placut sa ai si tu unul. Inteleg…” E ok sa planga, in brate chiar. Abia cand se linisteste poate sa fie deschis la explicatii rationale. E la fel de ok sa pleci cu cel mic putin, undeva unde e liniste si sunteti singuri ca sa faceti treaba asta. In rest, la capitolul explicatii, as fi improvizat in functie de situatia concreta: “De data asta a luat altcineva balonul verde. Data viitoare poate il luam noi”, “Il vrei pe cel albastru sau renuntam la el?”, “Ce am putea sa ii facem balonului ca sa iti placa de el?” etc.
[…] Am mai scris despre crizele de furie la copii aici si despre efectele pedepselor prin izolare aici. […]
Bun?!
Care este abordarea corecta ?i eficienta în astfel de situa?ii ?
Mul?umesc!
Buna Lorena. Uite, cum spuneam in comentariul anterior, in astfel de cazuri empatia face minuni. “Esti trist ca nu ai primit balonul verde, asa-i? Ti-ar fi placut sa ai si tu unul. Inteleg…” E ok sa planga, in brate chiar, iar tu sa il asculti, fara sa oferi solutii. Abia cand se linisteste poate sa fie deschis la explicatii rationale. E la fel de ok sa pleci cu cel mic putin, undeva unde e liniste si sunteti singuri ca sa faceti treaba asta. La capitolul explicatii, e de improvizat in functie de situatia concreta: “De data asta a luat altcineva balonul verde. Data viitoare poate il luam noi”, “Il vrei pe cel albastru sau renuntam la el?”, “Ce am putea sa ii facem balonului ca sa iti placa de el?”, “Balon verde nu mai este. Ce altceva ti-ar placea?” Faptul ca nu si-a putut alege balonul pe care l-a vrut el inseamna ca nevoia lui de control (autonomie) nu a fost satisfacuta. In cosecinta, m-as gandi la variante prin care sa ii hranesc aceasta nevoie de control (sa il las sa ia o decizie), dupa ce se linisteste.
[…] un articol scris recent despre efectul pedepselor prin izolare (time-out) am primit multe intrebari despre cum am putea proceda altfel in situatiile tensionate cu […]
[…] la Cristina O?el, am citit un articol mai vechi de al ei în care poveste?te despre pedeapsa copiilor prin izolare, în special pusul la col?. Cred c? doar de dou? ori am fost pus? la col?, o dat? împreun? […]