Învățătoare, vânzătoare, coafeză, profesoară de engleză, cântăreață. Am visat la fiecare dintre meseriile astea când eram copil. Apoi, în clasele V-VIII am decis că voi fi medic. Și nu orice fel de medic, ci chirurg. Și nu orice fel de chirurg, ci neurochirurg. Bunica e medic pediatru, bunicul era profesor de biologie, ai mei sunt la bază ingineri biochimiști, adică aș fi rămas cumva în același film cu ei. Apoi s-au întâmplat mai multe. Pe de o parte, deși iubeam biologia (și în special anatomia) și îmi plăcea chimia, fizica nu m-a atras în mod deosebit. Pe de altă parte, bunica are pereți întregi căptușiți cu cărți de medicină și îmi tot spune că le știe pe toate pe de rost. Cărțile alea chiar sunt multe!

Când a venit vremea să aleg la ce specializare vreau să dau la liceu am zis așa: sunt brici la engleză și româna îmi place, dar nu m-aș duce într-o clasă numai de fete, la chimie-biologie nu prea mergea niciunul dintre colegii cu care mă înțelegeam bine, așa că m-am dus cu valul și am ales mate-info. Nu îmi plăcea matematica și m-am chinuit cu integralele în clasa a XII de numa’. Mi-a plăcut în schim psihologia, profa era și ea faină. La vremea aia nu am dat importanță deosebită ideii de psiho că na, ce să fac cu psihologia? 

Am ales științe economice, că era la modă facultatea asta și am plecat la Timișoara. Am avut câțiva profi faini, au fost ani buni, am legat prietenii de o viață și nu folosesc azi mai nimic din ce am învățat acolo. 

Spre finalul ultimului an de facultate m-am înscris la o școală de vară, am venit cu tata la București la assessment center și am fost acceptată. În vara aceea, ascultând oamenii din corporație povestind despre job-urile lor și făcând tot felul de activități ca să prindem gustul vieții în multinaționale, am știut că locul meu e în resurse umane fără să am o idee mai clară de atât. Și tot acolo l-am întâlnit și pe tatăl copiilor mei.

Facem fast forward până la începuturile mele de corporatist. Am avut cel mai fain șef pe care oricine și l-ar putea dori. Un american cu experiență în business, cu drag de people development și cu încredere în mine când eu nu aveam. El m-a susținut și mi-a dat ”șuturile” de care aveam nevoie, când aveam nevoie. Așa s-a întâmplat ca prima mea prezentare ever să fie în fața a 200 de oameni și tot așa s-a întâmplat să ajung să lucrez în training. Am ajuns să iubesc meseria asta și faptul că era cu și despre oameni.

Mai derulăm filmul puțin și adăugăm pe rând niște certificări internaționale, un rol de manager, primele gânduri despre coaching și începutul idilei cu neuroștiințele.

Școala de coaching a venit la momentul potrivit (nici nu mă îndoiam de asta!), când eram în concediul de maternitate cu Sara și conștientizam că în interiorul meu se întâmpla ceva. Urma să îi spun transformare.

În paralel cu lucrul intens cu mine mi-am luat valorile la bani mărunți, mi-am rafinat o misiune formulată când eram însărcinată cu Alex și am pornit pe cont propriu. Așa a apărut Soul Bloom. Cred în continuare în cuvintele astea două cu toată ființa mea.

Trăiesc cu convingerea că fiecare dintre noi vine pe lume cu un dar unic de descoperit, de șlefuit și de împărțit cu oricine are nevoie. Al meu este să creez spațiu pentru a fi într-o lume care e foarte mult despre a face. Ăsta este felul meu de a-i însoți pe oameni în drumul lor de autocunoaștere și de redescoperire a sinelui pentru ca ei să strălucească așa cum doar ei o pot face.

În viață nimic nu e întâmplător. Dacă am mers pe un drum mai ocolit asta a fost pentru că aveam nevoie să învăț anumite lecții. E tare fain însă când mă gândesc la tot parcursul meu. Nu m-am făcut chirurg, dar nici nu am abandonat ideea de tot. Nu lucrez pe creierul oamenilor, dar lucrez cu mintea lor ca să putem ajunge mai apoi la suflet. ♥

 
Foto: Denisa Coman
 
 
Citește și:

Un prim an de freelancing cât 10 lecții

Jurnal de freelancer: Capcana libertății și cum am căzut în ea

Jurnal de freelancer: Dacă tu nu te apreciezi, nimeni nu o va face

Jurnal de freelancer: Centura neagră la respingeri
 
Pentru a fi la curent cu noile articole vă invit să dați un like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter.