Alergăm după rezultate. Atingem unul, fugim spre următorul de zici că viața noastră ar depinde de asta. Am fost crescuți după un tipar în care cine suntem era definit de ce făceam și de ce aveam, de locul nostru în te miri ce clasamente. Ni s-a cerut să facem și am uitat să fim. Și, cu convingerile că respectul depinde de statut, că greșelile sunt ceva nasol și deci ceva de evitat, că critica ne motivează să fim mai buni, nu e de mirare că am devenit campioni la autocritică. Și dacă mama, tata, învățătoarea, profesorul sau managerul nu ne laudă, nu ne recunoaște meritele, am muncit degeaba.
Când lucrezi pe cont propriu vestea proastă este că nu mai ai un șef care să stea toată ziua cu ochii pe tine și să te felicite atunci când ți-a reușit ceva. Dacă în ecuația asta mai adăugăm și faptul că nu am fost învățați să ne sărbătorim succesele (că doar nu ne putem culca pe o ureche), să ne felicităm pentru ele sau să ne mândrim (pentru că lauda de sine nu miroase a bine) devine tot mai clar că instrumentul cel mai la îndemână pentru a ne mobiliza rămâne autocritica. Numai că drumul ăsta e foarte probabil să nu ne ducă unde ne dorim sau, dacă ne duce, să o facă în schimbul unui preț mare – stimă de sine, sănătate, relații etc.
Vestea bună este că, fiind propriul tău șef, poți schimba regulile jocului. Dacă ți-a reușit un proiect la care ai muncit mult nu mai minimiza succesul. Recunoaște-ți meritele, bucură-te că a ieșit bine, sărbătorește. Asta nu înseamnă să lași victoria asta punctuală să ți se urce la cap. Am simțit să scriu asta pentru că de prea multe ori jucăm rolul lui Jim Carrey din Yes Man și sărim dintr-o extremă în alta, uitând că există și o cale de mijloc.
Dacă nu ți-a reușit un proiect gândește-te că nu e capătul lumii. Caută să înțelegi lucrurile care nu au fincționat și motivele din spate și ia-le ca pe niște lecții, astfel încât data viitoare să ”eșuezi mai bine”.
E o mișcare periculoasă să muți măsura stimei tale de sine undeva în exteriorul tău și să o faci să depindă doar de aprecierile celorlalți. Când tu vorbești frumos despre tine și te accepți pe bune, o vor face și ceilalți. Pentru că atunci când tu chiar crezi că ești suficient, le vei transmite asta și celorlalți într-un mod autentic.
Foto: Andreea Mitran
Citește și:
Jurnal de freelancer: Centura neagră la respingeri
Freelancing-ul e un privilegiu
Freelancing-ul prin ochi de millenial
Jurnal de freelancer: Ce am câștigat în primele 6 luni de freelancing
Jurnal de freelancer: Lup singuratic sau parte dintr-un trib?
Jurnal de freelancer: Stai în tăcere și ascultă-ți inima
Pentru a fi la curent cu noile articole vă invit să dați un like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter.
3 Comments
Perfect adevărat, deși prea rar realizăm aceasta! Multumesc!
Cu drag, Anca!
“Și dacă mama, tata, învățătoarea, profesorul sau managerul nu ne laudă, nu ne recunoaște meritele, am muncit degeaba.” – cu mana pe inima spun ca de multe ori am simtit asta pe pielea mea. Nu stiu de ce mereu am simtit nevoia sa imi valideze cineva munca..