Jurnal de Freelancer: În miez de criză găsim oportunități
Traversăm o perioadă căreia am putea să îi spunem în multe feluri și căreia eu azi aleg să îi spun interesantă. Dincolo de teamă că nu știm ce ne așteaptă, …
Traversăm o perioadă căreia am putea să îi spunem în multe feluri și căreia eu azi aleg să îi spun interesantă. Dincolo de teamă că nu știm ce ne așteaptă, …
Dacă e ceva ce îmi place la social media este că întâlnesc mulți oameni tare faini pe care altfel poate nu aș fi avut șansa să îi cunosc. Unul dintre …
Te-ai gândit vreodată că poți face rezumatul unui an întreg într-un cuvânt? Claritate și creștere. Astea ar fi cuvintele care, pentru mine, ar descrie cel mai bine 2019 și 2020 …
Freelancing-ul nu e un lac. Freelancing-ul e un ocean. Și, ținând imaginea asta în minte, după aproape 2 ani de freelancing simt să îți las azi aici gândurile de mai …
Aștept vești de la o persoană minunată căreia i-am propus să facem un interviu fix pentru rubrica pe care o citești acum. Am dat un reminder, am dat două și-apoi …
Pe Florina am cunoscut-o la unul dintre evenimentele dedicate bloggerilor acum 3 sau 4 ani și de atunci ne străduim să ne vedem cât se poate de des având în …
Ieșisem zilele trecute la plimbare prin Nisa și o bună bucată a falezei era ocupată de un maraton mai special, de 5 zile. No finish line îi zice. Oameni de …
Unul dintre lucrurile pe care mi le-am dorit atunci când am părăsit corporația, dincolo de a contribui la ceva mai mare decât mine și a face ce simt că sunt …
Ai zice că a fi trainer sau coach e la-ndemâna oricui și nici costurile de funcționare ale unui astfel de business nu sunt cine știe ce. Despre câtă muncă stă …
Alergăm după rezultate. Atingem unul, fugim spre următorul de zici că viața noastră ar depinde de asta. Am fost crescuți după un tipar în care cine suntem era definit de …
Bună, Cristina! Mulțumim pentru prezentare și felicitări pentru ce faci. E foarte frumos site-ul. Dacă apare o nevoie care să se potrivească serviciilor tale te contactăm. O zi frumoasă! Ăsta ar …