3 iulie 2006. Era o zi caldă de vară. Prima mea zi de lucru într-una dintre cele mai importante corporații. Managerul meu, un american cu experiență și cu funcție înaltă, mă aștepta cu biroul aranjat. Pe el stăteau, frumos aranjate, telefonul, laptopul și bonurile lui pentru decont. 🙂

Am fost fascinată de lumea care mi s-a deschis. Lucrurile se mișcau repede, vorbeam toată ziua în engleză, cunoșteam oameni din alte culturi și învățam zilnic câte n-am învățat în anii de facultate.

Corporația a fost o școală tare bună pentru mine, locul în care am descoperit ce îmi place să fac și unde am devenit ce sunt azi. Sunt recunoscătoare pentru călătoria asta. Am avut cei mai faini manageri (și nu exagerez deloc), fiecare foarte diferit și-am învățat multe de la ei. În felul lui, fiecare mi-a oferit încredere și spațiul să explorez, să greșesc, să repar, să cresc. Am avut colegi faini, plini de idei și cu chef de viață. Am lucrat cu oameni dornici să descopere zona de learning & development, m-am străduit să îi îndrum așa cum am fost și eu îndrumată. Mulți dintre ei mi-au devenit prieteni buni. Am avut ocazia să lucrez cu multe generații de studenți veniți să înțeleagă cum funcționează compania și, Doamne, câte am învățat și eu de la ei. Mă mândresc cu faptul că am putut livra cursuri împreună cu fratele meu mijlociu, că l-am avut cursant pe cel mic. Mi-am sărbătorit vreo 8 zile de naștere acolo. Am sărbătorit evenimente, am plâns la plecări, am felicitat viitoare mame și viitori tați. Am împodobit brazi, am decorat de Halloween, am primit flori și mărțișoare. Am luat mii de prânzuri împreună.  Am fost subaltern, coleg de echipă, manager, coach, mentor, trainer, sfătuitor, priten, go-to person, depanator de imprimante. O istorie întreagă!

În vara asta s-ar fi împlinit 12 ani de când am trecut pentru prima oară pragul corporației, ca angajat…

Eu nu cred că există o perioadă optimă de stat într-o companie. Nu cred că ești job hopper dacă pleci pentru că simți că nu rezonezi cu rolul, nici că prinzi rădăcini și ieși la pensie de acolo dacă stai mai mulți ani. Cred însă în colaborări avantajoase pentru părți. Atâta timp cât fiecare are de câștigat din relația asta e OK.

Acum câteva luni am rostit pentru prima dată cu voce tare ideea de a încheia capitolul ăsta din viață și de a deschide unul nou, de freelancer. M-am gândit mult la asta, la ce mai am de oferit, la ce îmi doresc. Sunt mulțumită cu felul în care am lăsat echipa de training, relațiile, lucrurile, rezultatele, realizările atunci când am intrat în concediu de maternitate. 

Am mai scris aici, 2017 a fost un an transformațional pentru mine sau, mai bine zis, a fost doar începutul unei transformări. Simt că e momentul ca eu să fac altceva acum. De fapt, nu voi face ceva foarte diferit. Rămân dedicată misiunii mele și voi lucra ca și trainer și coach. Schimb doar ”modul de operare” – pe cont propriu.

Voi continua să țin cursuri și workshop-uri, să fac sesiuni de coaching cu cine are nevoie și voi însoți în drumul spre autocunoaștere și dezvoltare pe oricine mă invită, atâta timp cât ei simt că îi pot ajuta. Și voi continua să scriu pe blog pentru că e un alt mod în care pot ajuta și da mai departe ce am învățat și pentru că nu mă mai pot imagina fără să scriu.

Sunt în punctul în care descopăr cât de norocos este un angajat că există oameni care să se ocupe de birocrația din spatele salariului său. Întâlnirile cu statul și cu codul fiscal, cu formele de organizare juridică și alte minuni mi-au dat de înțeles că am de învățat cel puțin o grămadă de lucruri. 🙂

Mi-e teamă de ce mă așteaptă, dar eu conduc. Ea stă pe scaunul din dreapta.

 
Sursa foto: Unsplash, Shutterstock
 
 
Citește și:

Fresh start: Un an cu multe intenții și zero obiective

7 cadouri pe care un coach bun ți le face

10 calități ale unui trainer bun

Job-ul tău e ce îl faci tu să fie

Exercițiu de identificare a valorilor personale
 
Pentru a fi la curent cu noile articole vă invit să dați un like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter.