– Mami, am muci!
– Mami, mă doare gâtul când înghit!
Iată ce nu îmi mai doresc eu să aud o dată la 4 săptămâni. E adevărat că Alex are un sistem imunitar mult mai pregătit acum decât cum era la grădiniță și că răcelile sunt unele ușoare, dar pe mine tot mă sperie pentru că mă gândesc că se poate îmbolnăvi și Sara. Sau eu. Sunt multe săptămâni de când bona noastră cea dragă a plecat și am rămas singură să mă ocup peste zi de copii, casă, masă, școală de coaching și blog. Sunt obosită, mă culc la ore mult prea târzii și dorm mult prea puțin, iar corpul meu face față cu greu provocărilor. Așa se face că, de vreo 6-7 săptămâni, eu răcesc întruna. Nici nu îmi trec toate simptomele de la o viroză, că am și luat alta.
În fine, ați înțeles voi. Realitățile sezonului rece… Ținem batista bebelușului la-ndemână, facem stocuri de șervețele, avem mereu în casă ceaiuri, ser fiziologic și spray-uri cu apă de mare. Inhalatoare, pufuri și nebulizatoare avem. Încercăm să mâncăm cât mai sănătos, să stăm cât mai mult la aer și strângem tare din dinți până vine vremea bună.
Apropo de arsenaluri și pregătiri pentru sezonul virozelor, săptămâna trecută am primit spre testare un nebulizator de la Trussa. Citisem despre el în toate review-urile că ar fi mai silențios decât alte modele de astfel de aparate. Dacă aș fi primit bani de fiecare dată când mi s-a promis că un nebulizator e silențios, acum aș fi fost o femeie bogată. Cum Alex era posesor de răceală oricum, am avut deci candidatul perfect pentru a-l testa.
Experiența noastră o puteți vedea în video-ul de mai jos. Apare și Sara într-un cadru când i-a adus lui Alex un pluș special care să îi țină companie. 🙂
Mi-a plăcut că are un furtun lung ce permite mai multă libertate de mișcare, lucru care pentru cei mici mi se pare foarte important. Cine are copii atomici pe acasă știe că ei nu sunt amatori de stat pe loc până termină aerosolii. Apoi, a fost foarte simplu de utilizat și Alex și-a pus singur ser fiziologic în rezervor, a montat masca și s-a descurcat cu tot procesul. Mi-a plăcut ideea unor compartimente pentru depozitat cablul de alimentare, furtunul și rezervorul. Și da, nebulizatorul de la Trussa e mai silențios decât aparatul pe care noi îl avem încă de când era Alex mititel, chiar dacă acela era mai mic. Sigur, un zgomot tot se aude, doar e aparat cu motor, dar nu face gălăgie și frecvența sunetului este una mai joasă și mai puțin agasantă.
Nebulizatorul e mai mare ca dimensiune în comparație cu alte aparate, dar are avantajul acelor compartimente de depozitare încorporate. Asta înseamnă că elimină inconvenientul unui săculeț pentru adaptor și accesorii.
Ne mai rămâne de văzut cum o vom convinge pe Sara să accepte ideea de a face aerosoli, dar nu mă grăbesc deloc să aflu deocamdată.
La voi cum e? Stau copiii la nebulizator? Acceptă masca?
Sursa foto: Shutterstock
Citește și:
Sistemul imunitar al copiilor merge și el la grădiniță să învețe
Ce să îi dau copilului meu să mănânce?
De azi trăiesc sănătos – 10 schimbări importante în alimentație
Pentru a fi la curent cu noile articole vă invit să dați un like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter.
10 Comments
Nebulizator nu am incercat. Doar aparat de aerosol, si pana acum a fost ok. Au stau ambii la masca atunci cand a fost cazul.
Dar imi place cum se prezinta nebulizatorul prezentat de tine. Desi, eu sper sa nu avem nevoie de nici un aparat sau medicament 😛
Multa sanatate voua!
Sănătoși să fim cu toții. 😀
Eu am acasa un aparat pentru aerosoli, dar cea mica abia sta atunci cand are nevoie de acesta… Sper ca odata cu trecerea timpului sa se mai obisnuiasca si sa stea linistita…
Momentan este in primul an de gradi si iti poti imagina ca aproape saptamanal are secretii nazale si cateodata si tuse. Dar ce sa facem… asa este cand intra in colectivitate.
Sanatosi sa fim, ca trecem peste ele! 🙂
Ohoo, știu prea bine cum e. Și cu colectivitatea și cu refuzul de a sta la aerosoli. 🙂
Pfff, nebulizatorul a fost prietenul nostru cel mai bun ceva ani de zile Si la mare plecam cu el dupa noi. Asta arata minunat, e tare sic, de drag sa il cari dupa tine 🙂 Si cred ca este foarte child friendly, asa pare
Inițial mi s-a părut mare. Apoi mi-am dat seama că, deși aparatul nostru vechi era mai mic, căram după noi un săculeț separat cu toate accesoriile.
Pana acum nu am incercat, pentru ca nu am avut nevoie- din fericire :). Insa e foarte bine de stiut ca existe si variante cu adevarat silentioase, pentru ca micul P. are oroare de zgomote prea puternice (gen aspirator), insa asta suna..promitator 🙂
Apropo de zgomot, noi am încercat cu Alex o singură dată varianta cu aspiratorul mare ca să îi scoatem mucii. Never again! S-a speriat maxim!
Pare SF in comparatie cu modelul pe care il am eu. Si ce cuminte sta Alwx cand il foloseste!
Alex e și mare acum. A fost chiar încântat să își facă singur tot procesul. Când era cât Sara nu prea stătea nici el… 🙂