Îi vedeam cum vin încruntați în șir oarecum indian din direcția opusă, concentrați la pașii lor prin zăpadă. Ridicau privirea doar cât să își dea seama dacă vor încăpea și ei pe poteca îngustă sau dacă trebuie să cedeze trecerea. Și când ochii lor vedeau fața Sarei își mai spuneau unii altora:

– Uite că sunt și oameni bucuroși că ninge! și zâmbeau.

Cred că numai dacă erau vreun Grinch puteai rămâne indiferent la bucuria ei. Râdea cu gura până la urechi, se băga pe unde era zăpada mai mare și eu cu ea. 🙂

M-am binedispus încă de pe la 5.00 dimneața când am văzut cât de frumos ningea și ce strat gros s-a despus. Zăpada era neatinsă, strada era pustie. Știam cât de fericiți vor fi Alex și Sara pentru că n-au mai văzut zăpadă de aproape un an. Plimbările până la școală și înapoi, până la grădiniță și înapoi mi-au plăcut. Zăpadă curată, pufoasă și care scârțâia sub picioare, vis! După-amiază însă nu mai eram la fel de încântată pentru că un sfert din pufoșenia de mai devreme se transformase în bălți murdare uriașe. Pentru copii erau invizibile. Ei se concentrau doar pe locurile cu zăpadă, se bulgăreau și râdeau la fel ca dimineața.

Când văd fulgi de zăpadă, copiii se bucură și vor afară. Când văd fulgi de zăpadă, adulții se gândesc deja la dezastrul din trafic și la zoaie.

Când văd că ninge, copiii abia așteaptă să iasă la zăpadă. Când văd că ninge, adulții speră să nu se depună ca să nu aibă de deszăpezit mașina.

Când afară ninge, copiii vor fi gata în timp record să iasă din casă. Când afară ninge, adulții cer work from home.

Când ies și e zăpadă, copiii nu se mai satură. Când ies și e zăpadă, adulții abia așteaptă să ajungă odată la destinație.

Când merg prin zăpadă, copiii nici nu se uită la cărarea îngustă bătătorită de pașii trecătorilor, ci merg pe unde sunt nămeții mai mari. Când merg pe străzile ninse, adulții se plâng că nu e poteca destul de lată.

Când ies după ninsoare, copiii fac îngeri de zăpadă. Când ies după ninsoare, adulții coboară toți dracii pe vreme, pe autorități, pe viață.

Lecția prezenței este poate una dintre cele mai importante pe care le putem învăța de la copii. Realizez cât de des suntem în același context cu ei și trăim, de fapt, experiențe foarte diferite doar pentru că suntem cu gândul în altă parte. Copiii sunt aici și acum, pe când noi suntem fie în trecut și regretăm ceva ce (nu) a fost, fie în viitor și ne stresăm pentru ce (nu) va fi. În loc să avem un dialog valoros, avem cumva două monologuri în paralel. De aici și multe dintre conflictele cu copiii noștri.

Până la urmă, zăpada nu va dispărea, bălțile nu se vor evapora și iarna nu se va scurta doar pentru că ne încruntăm și bombănim nemulțumiți. Am putea să ne bucurăm de iarnă sau măcar să o acceptăm cum este de când ”s-a inventat”. Nu de alta, dar în curând vine vara, cu tânțari și caniculă. O să ne placă mai mult? 🙂

 
 
Citește și:

Mindfulness sau cum să nu lași prezentul să treacă pe lângă tine

Cel mai simplu exercițiu de mindfulness

8 mușchi pe care să ți-i antrenezi ca părinte

Viața de mamă e ca un antrenament de fitness fără sfârșit
 
Pentru a fi la curent cu noile articole vă invit să dați un like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter.