Să fii părintele de care copiii tăi au nevoie nu e treabă ușoară pentru că presupune să lucrezi cu tine în loc să cauți să îi modelezi pe ei ca să se încadreze în niște tipare stabilite cândva de cineva, tipare transmise de la o generație la alta. Eu am început să înțeleg treaba asta abia când eram însărcinată cu Sara. Atunci am fost pregătită să văd lucrurile altfel, să îmi pun întrebări mai bune și să am curajul să și răspund la ele.
Sunt 8 ani și jumătate de când sunt mamă și aproape 4 de când sunt mamă de doi copii. În fiecare zi știu un pic mai multe și sunt conștientă în același timp de cât de puține știu de fapt.
Să evoluezi ca părinte pentru mine înseamnă să evoluezi ca om, să devii tot mai prezent, să faci eforturi conștiente de a sta cât mai puțin pe pilot automat, de a-ți asuma responsabilitatea pentru alegerile tale. E un antrenament continuu și sunt cel puțin 8 mușchi care se cer lucrați zi de zi.
Mușchiul indiferenței la părerile celorlalți – Nu contează dacă ai nevoie sau nu, oamenii au sfaturi. Chiar dacă cele mai multe sunt bine intenționate, nu ai nicio obligație să le aplici. Absolut orice ai alege să faci se vor găsi și oameni pro și contra. Întotdeauna.
Mușchiul încrederii în sine – Ai încredere că ești cel mai bun părinte care poți fi pentru copilul tău. Ai încredere în instinctul tău. Unele zile vor aduce mai multe provocări decât altele. Învață din fiecare ca să nu faci de două ori aceeași greșeală.
Mușchiul acceptării – Unele lucruri se vor întâmpla oricât de mult ai încerca să te păzești de ele. Dont fight what is. Se spune că odată ce devii părinte zilele sunt lungi, dar anii trec foarte repede. Ia zilele așa cum vin, una câte una. Dacă poți face ceva ca să schimbi o situație, fă-o. Dacă nu, asta nu se va schimba nici dacă că te consumi/te critici/te stresezi.
Muschiul răbdării – Poate va fi nevoie să îi explici copilului o regulă de câteva sute de ori, să îi arăți cum se face un anumit lucru de zeci de ori. ”Jocul” ăsta al parenting-ului e cu miză pe termen lung. ce sădești azi va răsări peste ani. Ai răbdare cu copiii, cu tine, cu jumătatea ta.
Mușchiul renunțării – Nu e totul doar despre tine, părerea ta, dreptatea ta și ego-ul tău. Uite-te la copiii tăi ca la niște oameni mici care abia au început să descifreze lumea asta. Au nevoie să le creezi ocazii să își hrănească nevoile de autonomie, competență și relaționare. Alege-ți bătăliile cu grijă. Nu merită să ai mereu dreptate.
Mușchiul jocului – Poate a fost o vreme când credeai că nu vei ști cum să te joci cu copiii tăi sau poate mai crezi asta și acum când ei trec de la o etapă la alta. Farmecul e că ei știu exact și te pot învăța. Trebuie doar să îi urmezi.
Mușchiul blândeții – Blândețe față de copil, față de tine, față de partener. Cu toții vom greși, până la urmă așa învățăm. În loc să (te) critici, alege să (te)apreciezi atunci când lucrurile au ieșit.
Mușchiul conștientizării de sine – L-am lăsat la urmă, dar nu pentru că e mai puțin important decât ceilalți ”mușchi”. Vezi tu, toate cele de mai sus depid de asta. Nu poți schimba ceea ce nu conștientizezi. Acordă-ți timp să te (re)descoperi, să îți identifici gândurile, să le dai emoțiilor voie să fie, să îți observi comportamentele și să înlocuiești obiceiurile care nu te ajută să fii cine vrei să fii.
Mai faci o febră musculară, mai tragi chiulul de la antrenament câteodată, important e ca zilele în care te prezinți să fie mai multe decât cele în care nu o faci.
Citește și:
Primul pas spre a deveni un părinte conștient
Vrem copii cu voce, dar nu ne convine când o folosesc cu noi
Parentingul e despre noi ca părinți, nu despre copiii noștri
Mâncare bio pentru corp, dar junk food pentru minte și suflet
Parentingul blând nu e un moft. Ar trebui să fie norma!
Pentru a fi la curent cu noile articole vă invit să dați un like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter.
Comment
As adauga muschiul magiei. Cumva este inrudit cu muschiul jocului, pe mine ma ajuta uneori sa ajung la rezultatul final fara sa dezvălui copilului cum am ajuns acolo, sa il las putin uimit si intrigat, să îl provoc sa se gândească cum de s-a întâmplat un anumit lucru.