Sambata, de aniversarea de 7 ani de casatorie, am luat pranzul intr-un loc unde ne simtim bine mereu, la Chez Marie Garden.

Nu doar ca mancarea e delicioasa, dar locul de joaca ofertant e calea spre un pranz linistit, pentru ca poti si tu manca (mai) linistit in timp ce copilul se joaca langa tine. Ah, si e o oportunitate perfecta de a-ti exersa abilitatile de negociere cu piticul ca sa poti pleca… 🙂

Revenim la locul de joaca. Intamplarea a facut ca in ziua respectiva sa aiba loc tot felul de evenimente. Si cum lumea e mica, ne-am intalnit cu un coleg de-al lui Alex. Amandoi au fost incantati si au profitat de orice ocazie sa se intersecteze la locul de joaca.

Alex era in leagan. Radeam, povesteam despre te miri ce. La scurt timp dupa ce ne-am “instalat” a venit si colegul lui Alex si s-a “instalat” si el in leaganul vecin. Schimbau priviri si rasete fara sa zica ceva.

La un moment dat, in fata leaganelor isi face aparitia o micuta domnisoara, de vreun an si un pic. Le-a dat tarcoale o data, de doua ori pana cand s-a hotarat:

– Leagan! Si noi!

Mamica, pentru ca il stia pe colegul lui Alex, il roaga frumos sa o lase si pe ea putin in leagan.

– Hmmm (cu un zambet siret). Poate mai tarziu.

Au urmat inca vreo 2-3 incercari de convingere.

Intre timp, ma uit la Alex cum analizeaza scena. Era foarte concentrat si avea privirea aia pe care o are cand se gandeste la ceva. Asta m-a facut sa imi musc limba si sa nu intervin, desi eram gata gata sa ii propun sa eliberam noi leaganul. Imi doream sa stiu ce se intampla in capul lui.

Mamica se cam daduse batuta si tocmai se pregatea sa ii spuna micutei ca se va putea da mai tarziu in leagan.

Chiar atunci, Alex se uita la mine si imi spune incet ca si cum ar fi secret, dar uitandu-se scurt la mamica si fetita:

– Mami, vreau sa ma dau jos…

Ma gandeam ce coincidenta: s-a plictisit la fix. Dar el continua:

– … ca sa o lasam pe fetita sa se dea. Sa fie si ea vesela.

Inima statea sa imi plesneasca de mandrie si mi-am muscat iar limba, de data asta ca sa nu ii spun “Bravo!” Am lasat nevoia mea de a-l felicita la o parte si am inlocuit-o cu ceva mult mai util pentru Alex.

– Cum de te-ai hotarat sa o lasi tu pe fetita in leagan?

– Pai…am vazut-o ca era trista. Si eu m-am dat deja.

– Inteleg. Si cum te simti ca ai ai reusit sa o faci vesela?

– Bine! (cu un zambet de mandrie)

Ma bucur ca nu i-am zis eu sa se dea jos. Am fi ratat amandoi lectii tare faine: ca gesturile mici pot aduce bucurii mari si ca valorile se contureaza frumos si fara interventia parintelui la fiecare pas.

 
 
Citeste si:

Valori: De ce facem ceea ce facem si vrem ceea ce vrem

Exercitiu de identificare a valorilor personale

Degeaba faci ordine in jur daca ignori dezordinea din interior
 
Pentru a fi la curent cu noile articole va invit sa dati un like paginii de Facebook a blog-ului sau sa va abonati la newsletter.