Mă plimbam în weekend cu copiii prin parc – bine, alergam după ei de fapt – dar chiar dacă eram ocupată cu ei n-am putut să nu remarc câte femei însărcinate au ieșit să își legene bebelușii încă nenăscuți, în burțile perfect de rotunde. Câteodată mi se face dor să simt mișcările magice pe dinăuntru. Mi-e dor să visez la cum va fi să ne vedem pentru prima oară, să îl țin în brațe, să simt miros de bebeluș și să văd zâmbete știrbe în somnul lor. Nu vă alarmați, nu am vreo veste de dat. Doi atomici în familia noastră de Oțel sunt suficienți! 🙂
Daaar, asta nu mă împiedică să le fiu alături viitoarelor mame fie prin articolele scrise, fie – așa cum se întâmplă acum – prin conferințe pe cele mai interesante teme, pentru că știu cât de important este să fii informată și să te simți pregătită pentru marea întâlnire.
Fix despre marea întâlnire va fi vorba și joi, 7 iunie (ora 18.00), la conferința Social Moms ”Tu cum naști?”, de la Hotel Marshal Garden, eveniment la care vom pune sub lupă avantajele și dezavantajele nașterii naturale și a celei prin cezariană și vom afla ce presupune pregătirea pentru momentul mult așteptat.
3 motive să vii la conferință
Dacă ești însărcinată sau te pregătești de ”proiectul bebe” sau dacă pur și simplu ești curioasă să afli mai multe despre subiectul nașterii, să știi că, împreună cu speakerii acestui eveniment, vom aborda teme precum:
1. Pregătirea pentru naștere
Ce exerciții poți face când ești însărcinată și mai ales în perioada de dinaintea nașterii. Vei afla dacă diferă tipul de mișcare sau dacă ești limitată în activitățile fizice, în funcție de tipul de naștere pentru care optezi. Ce este indicat, dar mai ales ce îți poate pune în pericol sarcina, precum și un ghid de bune practici vor fi expuse de Ramona Roșu, specialist în kinetoterapie. Există o paleta variată de activități pe care gravidele le pot încerca, de la gimnastică prenatală, yoga, tehnici de stretching și până la simpla mișcare în aer liber.
2. Diferite tipuri de naștere – Protocol naștere naturală
Nașterea reprezintă unul dintre momentele cu cea mai mare încărcătură emoțională din viața unei femei, ba chiar aș zice că nimic nu se compară cu sentimentul de a-ți ține pentru prima dată copilul în brațe. Cum poate arăta această primă întâlnire cu copilul, vei afla de la doamna Vania Limban, în calitate de moașă și consultant în sănătate intimă pentru femei. Tot de la dânsa vei putea afla care sunt opțiunile în ceea ce privește nașterea, dar și cum să te pregătești pentru ziua cea mare.
3. Recomandarea medicului cu privire la naștere – când optăm pentru cezariană?
În ziua de azi e foarte tentant să alegem calea care ni se pare cea mai rapidă și cu cele mai puține riscuri, iar nașterea nu face excepție. Cred că e important ca orice viitoare mamă să știe cum se poate recupera după o astfel de intervenție și ce implicații sunt pe termen lung, dacă își dorește să aibă mai multe sarcini, după o intervenție chirurgicală de tip cezariană. E bine de știut și că există o serie de afecțiuni care împiedică gravida să nască natural, caz în care soluția este cezariana. Adevărul despre nașterea prin cezariană, când este cazul să apelezi la această tehnică, avantajele și dezavantajele ei vor fi prezentate de Dr. Vasilica Gero, medic primar obstetrică – ginecologie.
Evenimentul – susținut de Lidl România – este gratuit, pentru participare fiind suficientă înscrierea pe site-ul dedicat evenimentului. Să salvați bine link-ul pentru că tot acolo ne veți putea urmări online, din confortul casei, dacă nu puteți ajunge la conferință. Pagina de Facebook a evenimentului este aici.
Eu sunt pregătită și abia aștept să ne întâlnim. Ne vedem joi, vorba cântecului. 😉
PS: Dacă aveți pritene care așteaptă și ele un bebe să le dați de veste, vă rog.
Citește și:
Ziua în care nu am ajuns la birou
Emoția primei întâlniri cu Sara
Ghid de conversație cu femeia gravidă
Ce am învățat de când sunt mama a doi copii
Scrisoare către al doilea copil
Pentru a fi la curent cu noile articole vă invit să dați un like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter.
Leave A Reply