“Eu nu te iubesc mult, mami. Eu te iubesc foarte mult.”

“Mami, nimeni nu ma iubeste asa de tare ca tine.”

Sunt doar franturi din conversatiile  pe care le-am avut in ultima vreme cu Alex, care reuseste sa imi insenineze dispozitia si sa ma topeasca incet cu doar cateva cuvinte, intr-o clipa.

Si cat ma pot bucura de fiecare alint si declaratie primita! Incerc sa fac fotografii mentale, disperata sa nu le uit vreodata. Alex are 4 ani impliniti in vara, e baiat…si chiar daca stiu ca e tare iubaret, va veni o vreme (mai devreme decat voi fi eu pregatita) cand o sa mi se reduca ratia de dragaleala, pupici zgomotosi si imbratisari calde si pufoase.

Stiu ca va veni o zi in care mi se va face taaare dor de toate jocurile inocente si copilaresti care acum (cateodata) au darul de a ma scoate din pepeni cand le jucam de 20 de ori pe repeat. Stiu ca obiceiuri si rutine respectate acum cu sfintenie vor fi doar amintiri. O sa imi fie dor de bataile matinale cu perne si mai ales de pupicii si zambetele la pachet.

Dar pana atunci am sa ma bucur de fiecare plimbare cand alege sa mergem in tandem tinandu-ma bine cu manuta calda, de fiecare mancare imaginara preparata dupa cele mai ciudate retete inventate de el, de fiecare moment in care ne cere atentia, de fiecare constructie cu Lego pe care eu o fac in 30 de minute si el cutremurul o darama in 30 de secunde, de fiecare ras sincer din cele mai marunte lucruri, de fiecare mancare gatita impreuna, de fiecare masaj in talpi pe care il cere la culcare, de fiecare poveste citita impreuna… Pentru ca si eu il iubesc intr-o masura pentru care nu s-au inventat cuvintele care sa o poata exprima.