Nu contează dacă paharul e pe jumătate plin sau pe jumătate gol dacă reușim să ne lărgim perspectiva și să vedem că avem o carafă cu apă alături cu care putem umple oricând paharul după pofta inimii. Și pe al nostru. Și pe al altora.

Mi-a plăcut foarte tare perspectiva asta a lui Shawn Achor. El e cercetător al fericirii, autor și susținător al psihologiei pozitive despre care am atâtea să vă povestesc (și care, by the way, nu înseamnă un optimism din ăla trilu-lilu). Vă las și vouă interviul mai jos și vă recomand să vă uitați la tot. Dacă vreți să prindeți doar partea cu paharul mergeți la minutul 21:25.

 
https://www.facebook.com/oprahwinfrey/videos/10156427759402220/
 

La începutul carierei sale de psihoterapeut, Martin Seligman – fondatorul psihologiei pozitive – își propusese ca oamenii care trec prin cabinetul lui să plece fericiți odată ce termină de săpat, răscolit, înțeles trecutul, iertat și vindecat rănile. Numai că și-a dat seama că în cel mai bun caz aceștia plecau goi pe dinăuntru. De aici a tras și concluzia că doar pentru că facem ordine în trecut asta nu garantează că vom ști cum să fim fericiți. Așa a apărut ramura asta a psihologiei, care se uită la care sunt abilitățile de care avem nevoie pentru a ajunge la wellbeing, adică bunăstare.  Da, e adevărat că ne naștem cu o anumită predispoziție pentru fericire și fiecare avem un nivel de bază al fericirii diferit. Daaar, nivelul ăsta de bază poate fi ridicat.

Din experiența mea pot confirma că atunci când am capacitatea să fac un pas în spate, să mă scot din situația neplăcută și să o privesc ca observator e o ușurare să văd carafa chiar acolo, sub nasul meu. Nu îmi iese mereu, evident. Dar chiar și atunci când mă scufund într-o problemă și mă joc un pic de-a victima mă scutur și reușesc să mă activez mai repede decât o făceam înainte. Înainte de ce? De a-mi acorda timp, de a avea curaj să stau cu gândurile mele, cu emoțiile care dor. Ca să vezi carafa e nevoie să devii mai conștient, să scapi de balastul care nu îți aparține, de vocile altora din capul tău, de convingerile limitative, să tot dai jos din straturile astea grele până ajungi la esența ta, la cine ești tu cu adevărat. 

E un proces ușor și lin? Nu prea. Și tocmai faptul că știu cum e să te afli în mijlocul unui  astfel de proces de transformare mă face să fiu și mai dedicată misiunii mele de a-i ajuta pe ceilalți să se vadă. Ca eu să pot fi oglindă clară pentru alții trebuie ca apele mele să fie limpezi. Și când mi-e greu și paharul meu pare pe jumătate gol, conștientizarea faptului că am la dispoziție o carafă e eliberatoare.

Paharul tău cum e? Și, de unde stai, vezi carafa cu apă? 

Fă-ți timp pentru tine. Ia o pauză de bine!

Doi într-o barcă sau când te poate ajuta coachingul

7 cadouri pe care un coach bun ți le face

Când începi să cauți în tine găsești și bune și mai puțin bune

Care e povestea pe care ți-o spui despre tine?

În fiecare luni și joi învăț să mor
 
Pentru a fi la curent cu noile articole vă invit să dați un like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter.