I-am dat mărțişorul înapoi!
Niciodată nu eşti prea în vârstă ca să mai înveți ceva despre tradiția de mărțișor. Asta e concluzia la care am ajuns acum câteva zile când m-am dus să o …
Niciodată nu eşti prea în vârstă ca să mai înveți ceva despre tradiția de mărțișor. Asta e concluzia la care am ajuns acum câteva zile când m-am dus să o …
Zilele în care copiii ne mai cer să stăm pe jos și să ne jucăm tot felul de boardgames sau jocuri în general sunt cumva numărate așa că încerc să …
Îi vedeam cum vin încruntați în șir oarecum indian din direcția opusă, concentrați la pașii lor prin zăpadă. Ridicau privirea doar cât să își dea seama dacă vor încăpea și …
Stăteam în bucătărie și luam cina toți 4. Deși mai erau doar câteva ore din 2019 nu am simțit nevoia nici să ne aranjăm, nici să ne pregătim în vreun …
În ochii copiilor noștri suntem perfecți și nu putem greși. Săptămâna trecută a fost vacanță la școală așa că luni, în prima zi liberă pentru Alex, am petrecut foarte mult timp …
Vine o vreme în viața oricărei mame când copilul spune NU la aproape orice... - Nu vreau să merg la baie/balet/grădiniță/afară/cumpărături! *** - Mi-e așa de foame! - Uite, am pus masa. - Nu …
În prima săptămână de acomodare a Sarei la grădiniță stăteam în curte în fiecare după-amiază în timp ce ea explora bucuroasă. Am avut timp să mă gândesc la ale mele, …
Orice sfârșit face loc pentru un nou început. Pentru noi noul început a debutat ieri. Prima zi fără bonă după vreo 7 ani în care am avut mai tot timpul …
Cu peripeții. Așa a început organizarea petrecerii de ziua lui Alex. Anul ăsta copilul cel mare ne-a cerut pentru prima oară un party cu mai mult de 3-4 copii. Acasă, în …
Era sâmbătă pe la ora 19.00 și un pic. Îmi luam la revedere de la doamnele cu care am petrecut după-amiaza vorbind despre încrederea în sine. Mă mai oprea cineva …
- Sara, vrei să vin cu tine să văd și eu grădinița sau vrei să rămân afară? - Vreau să stai afară. And so it begins... Azi a fost prima zi oficială de …