Copilul tău pentru ce ți-ar mulțumi?

Mă uit la copiii mei și încerc de multe ori să mi-i imaginez adulți, la casele lor. Nu pentru că mi-aș dori să crească mai repede, ba dimpotrivă, ci doar ca un exercițiu, o curiozitate.

Am înțeles de mult deja că nici Alex, nici Sara nu îmi aparțin – la modul că fiecare dintre ei are propria personalitate, propriile nevoi și dorințe, propriile temeri, talente și plăceri, propriile lor drumuri în viață. Niciunul nu este o extensie a noastră, a părinților și ne străduim să nu proiectăm asupra lor dorințele, neîmplinirile sau fricile noastre și să îmbrățișăm unicitatea fiecăruia.

Treaba mea și a tatălui lor este să îi însoțim în drumul spre auto-descoperire, să îi încurajăm să îndrăznească, să facă alegeri, să le dăm “instrumentele” necesare că să devină independenți, echilibrați, fericiți.

Fiecare poveste pe care le-o spunem, fiecare sfat pe care îl dăm, fiecare îmbrățișare în care îi strâgem, fiecare clipă de înțelegere, fiecare moment în care călcăm strâmb ca părinți, fiecare râs, fiecare plâns, fiecare lucru pe care îl facem și fiecare principiu pe care îl explicăm îi vor influența într-un fel sau altul. Și asta e o responsabilitate frumoasă, dar uriașă.

Zilele trecute văzusem un film realizat de cei de la Pandora, ce sărbătorea relația mamă-fiică într-un mod unic și pe care vă las să îl descoperiți singuri mai jos.

Pe mine m-a pus pe gânduri și m-a făcut să mă întreb ei ce mesaje mi-ar scrie, pentru ce mi-ar mulțumi, cum i-aș fi influențat? Și oare aș reuși să ghicesc care ar fi mesajele scrise de ei?

Tu ai reuși oare să ghicești?