Ai curajul să îl întrebi pe copilul tău ce anume ar schimba la tine?
Acum ceva timp – să tot fie vreun an (sau mai mult?) – auzisem de ideea asta la Virgil Ianțu. Mi s-a părut foarte interesantă pentru vreo 5 secunde. Apoi mintea mea a sunat alarma. Îmi și imaginam emoțiile la un panou de comandă ca cel din Inside out.
– Cum să o lăsăm să îl întrebe pe Alex chestia asta? a preluat frica imediat conducerea. Eu nu sunt pregătit să aud răspunsul!
Așadar, după alte 5 secunde am dat mission abort și mi-am văzut de ale mele. Semnele continuau să apară însă, mai întâi pe blogul Ioanei, apoi pe cel al Cristinei.
Știți că mie îmi place să zic să acceptăm ca teama să stea pe scaunul din dreapta, numai să nu o lăsăm la volan. Deci, pe principiul practice what you preach, am prins un moment în care copilul părea să aibă chef de discuții filosofice și am riscat.
– Pui, dacă ai putea să schimbi orice la mine, ce ai schimba?
– Nimic! spune el parcă puțin prea repede, semn că ori îi e lene să caute hibe la mă-sa ori că și la el în cap e tot frica la panoul de comandă și nu vrea să riște.
– Hai, serios! Dacă ai putea schimba orice, orice… Uite, gândește-te ce nu îți place la mine.
– Hmm… Știu!
Casc ochii cât cepele, înghit sec, nu mai respir. Here it comes!
– Aș vrea să nu îmi tot spui că eu aleg să mă enervez. E super enervantă faza asta, mai ales că nu cred că e așa cum zici.
Pfiu! Dau ușor drumul la aerul pe care îl țineam în piept, îmi revine și culoarea la față, reiau chiar și clipitul.
Mă felicit că am îndrăznit să îl întreb și-apoi mă mai felicit o dată. Da, îmi era teamă de răspunsul lui pentru că, deși mereu am vrut să îi fie bine și am avut cele mai bune intenții, am greșit pe drum și încă mai calc strâmb. Dar la ce mă ajută să mă învinovățesc? Aleg să văd răspunsul ăsta ca pe o urmare firească a ultimilor 2 ani în care am conștientizat că sunt într-un proces de transformare și am început foarte serios să lucrez cu mine, cu convingerile mele, cu tiparele mele de comportament pentru a deveni un părinte tot mai conștient.
Le-am vorbit copiilor despre emoții și valori încă de când erau mici. Ei ăși iau mereu atât cât înțeleg. La 7 ani ai lui, Alex e un partener de conversație nemaipomenit și chiar dacă nu e pregătit să accepte că alegerea de a ne înfuria ne aparține fiecăruia (Hey, câți adulți cunoașteți care să își asume asta?), știu că răspunsul e rezultatul unor rotițe care se învârt în ritmul lor.
Una peste alta, de ziua lui – căci fix atunci se întâmpla – Alex mi-a făcut un cadou pe care nu îl voi uita multă vreme de acum.
Vă încurajez să vă luați inima în dinți și să îi întrebați și voi pe copiii voștri ce anume ar schimba la voi dacă ar putea și să primiți răspunsul cu inima deschisă, oricare ar fi el.
Foto: Magda Constantin și Andreea Mitran
Citește și:
A cui e vocea cu care îi vorbești copilului tău?
Împreună punem bazele unei comunități pentru părinți, dar nu despre parenting
Ce fac când mă enervez pe copil
Vreau să fiu un refugiu pentru copiii mei
Parentingul blând nu e un moft. Ar trebui să fie norma!
Parentingul e despre noi ca părinți, nu despre copiii noștri
Pentru a fi la curent cu noile articole vă invit să dați un like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter.
You might also like
3 Comments
hai că mi-ai dat temă de weekend :)
Sunt curioasă ce o să afli despre tine! :D
Eu am alta preocupare zilele astea, recunosc, eu vreau sa vad ce le place copiilor mei la mine, si nu ce ar schimba, care sunt amintirile lor placute cu si despre mine :)