Fericirea – acest cuvânt rotund care cu greu se lasă măsurat și definit… Ca multe alte “entități” ideatice, e mai ușor de “apucat” descriind cum e când nu e, decât atunci când e.
Și totuși insist.
Mă uit în oglindă. Fericirea e cu ochi rotunzi și (mai) mari de copil, chiar dacă am aproape 33 de ani. E cu toți dinții la vedere în râs sau în chicotit. E cu interjecții pe tonuri înăltuțe care dansează, chiar dacă n-am “voce”. Și cu apropiere și lângă cineva, pe care îl și ating.
Mă uit și în jur. Fericirea e cu avânt și viteză, cu plonjare spre ceva care se întâmplă acum.
Sau cu colțurile gurii aduse cochet în sus, spre creier, cu satisfacție că ceva a ieșit bine.
Sau cu pieptul umflat înainte și cu creștetul capului săltat, că “treaba” e cum trebuie.
Sau cu un calm de lac peste care nu suflă nici măcar un fir de vânt. În care se oglindesc mai multe decât “azurul și copacul” din “Creion”-ul lui Arghezi.
Hmm, ce de pene are în coadă fericirea asta!
Pentru că dacă îi dai Meeting Request să se prezinte după ce termini facultatea, treaba, anul sau după ce altcineva ți-a dat sau ți-a făcut un ceva anume, s-ar putea să răspundă cu Tentative.
Am început de câteva săptămâni să fac “polaroid”-uri mentale și aleatoare în jurul meu. Unul arată așa: E 9 fără 10, într-o dimineață de joi. Stau la semafor. Pe dreapta, e o sucursală de bancă. Un client așteaptă afară “deschiderea porților”. E în bermude, tricou și papuci de vară și fumează o țigară. S-a așezat pe scările din fața intrării și vorbește la telefon. Câinele lui, un bulterrier, se răsfață tăvălindu-se cu burta în sus, așteptând scărpinături. El râde, îl mângâie și vorbește. Amândoi par fericiți.
Un altul arată așa: e vineri după-amiază, pe la 5. Merg cu mașina pe un pod de pe lacul Sisești și e deja coadă la semaforul de la Romatsa. Sub pod e lacul . Pe mal, într-o parcare, mașini multe și scumpe. Lânga una din ele, îmbrăcați cu costum și cravată cu alură de uniformă, 3 bărbați. Mănâncă shaorma, vorbesc aprins și râd. Toți 3 par fericiți.
Deci, dacă mă uit atent, fericirea se lasă fotografiată , secundă de secundă. Pare-se că știu ceva oamenii aștia care tot vorbesc de “a fi prezent în prezent”. Doar dacă ești prezent o “prinzi”. Pentru că dacă îi dai meeting request să se prezinte după ce termini facultatea, treaba, anul sau după ce altcineva ți-a dat sau ți-a făcut un ceva anume, s-ar putea să răspundă cu tentative.
Că e plecată în vizitî la cineva care stă pe o bancă în parc și se uită cum se joacă niște copii. Și la cineva care pedalează la pas pe Calea Victoriei, cu părul în vânt și cu vântul în păr. Și la cineva care întinde atent și cu tandrețe o foaie de plăcintă. Și la cineva care ”bricolează” cu sete un fișier Excel. Și la cineva care citește în metrou, pe locul de lângă tine și se amuză de ce citește.
Greu de prins dacă o amâni. Vorb-aia: “There is only now”.
Articol scris de Andreea Bădescu.
Sursa foto: Shutterstock
Citește și:
Secretul oamenilor cu adevărat fericiți
Pentru a fi la curent cu noile articole vă invit să dați un like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter.
You might also like
Leave A Reply