Îmi place să cred că suntem o familie normală chiar și atunci când e vorba de alimentație, unde normal înseamnă că ne străduim să facem bine și acceptăm că o mai dăm și în bară câteodată. Ori de câte ori mă întreabă cineva despre ce și cum mâncăm le explic că nu facem nimic fancy, nici foarte strict, gătesc mâncare simplă și sănătoasă, strecor în meniul zilnic legume și fructe, dar e loc și de desert. Am mai povestit despre asta și pe blogul Andreei.
Nu mi-am făcut niciodată planuri sau strategii sofisticate pentru alimentația copiilor și, cu vreo 3 excepții, nici n-am interzis anumite produse. Timpul și energia mea se duc preponderent spre alte preocupări, dar am câteva reguli de bun simț pentru decizii privind mâncarea.
5 repere după care mă ghidez
Am învățat să îi ascult pe copii, să fiu atentă la preferințele lor, să îmi rescriu anumite convingeri legate de alimentație cu care am crescut și să mă informez la un nivel minim măcar despre ce se mai descoperă și ce mai propun specialiștii în materie de papa bun. Cum spuneam, nimic special.
Puterea exemplului – Mi se pare și cel mai simplu și cel mai greu lucru de făcut. Simplu în sensul că e intuitiv și copilul va face ceea ce facem și noi. Greu pentru că deși știm ce se consideră sănătos în ziua de azi, dacă am deprins obiceiuri mai puțin sănătoase pe care nu vrem ca cei mici să le copieze, trebuie să facem niște schimbări personale. Și cred că știm cu toții cât de dificil poate fi să înlocuiești un obicei vechi cu unul nou. Spuneți drept, unde țineți ascunsă ciocolata și cum faceți să o mâncați pe ascuns? 🙂
Vorbim despre alimente – Cum prind un licăr de interes din partea lor cum le povestesc câte ceva despre alimentele sănătoase, conținutul lor și felul în care ne ajută. Mie mi-e foarte utilă cartea Mihaelei Bilic, iar când e mama la noi o las pe ea să le povestească atomicilor pentru că are cunoștințe de specialitate.
Cumpătare și regula 80/20 – Pe scurt, dacă în 80% din timp mâncăm sănătos, cred că nu e capăt de țară ca în restul de 20% să ne răsfățăm cu deserturi care ne plac, de exemplu. Când am timp, chef și răbdare prefer să fac în casă gustările dulci sau sărate și să îi implic și pe ei.
Gătim împreună – Experiența mea cu cei doi copii confirmă ce am citit în mai multe locuri: când copiii sunt implicați în prepararea hranei sunt mai deschiși la a le gusta/mânca. Dar, cum spuneam și mai sus, ca să îi cooptez trebuie să am eu starea necesară pentru că vor exista multe lucruri ce nu vor merge conform planului ordonat și curat, dacă înțelegeți ce vreau să spun.
Nu îi forțez și nu îi ameninț – Nu trebuie să mănânce tot din farfurie, nu vine nimeni să le mănânce mâncarea, nici nenea, nici tanti, nici Bau-Bau. Când le e foame rad tot și mai cer încă o porție, când nu, nu. Nu se întâmplă nimic dacă nu mănâncă aceeași cantitate de mâncare mereu. Amândoi au alimente pe care nu le acceptă. Periodic îi întreb dacă vor să le guste, dar fără presiune. E o invitație pe care o vor accepta dacă și când vor dori.
Akademia Kinderland îi învață pe copii despre mâncarea sănătoasă
40% din copiii din România sunt supraponderali și trendul e crescător. 40%… În contextul ăsta cred că e foarte important să găsim metode creative de a educa părinții și copiii. Akademia Kinderland asta își propune șă facă timp de 6 luni. E vorba de o campanie nouă derulată de Kaufland pentru diminuarea fenomenului de obezitate infantilă.
Alături de super eroul K, copiii cu vârste cuprinde între 4 și 14 ani vor învăța despre nutriție prin demonstrații, jocuri și imagini, având ca suport mijloace butaforice, digitale și senzoriale. Vor învăța cum să se hrănească corect, cum să deosebească farfuria ”bună” de cea ”rea” și pot înțelege efectele nocive ale consumului de produse nesănătoase. Ei pot vizualiza mecanismele de funcționare ale corpului uman în raport cu mâncarea și pot afla cum să combine corect alimentele, de ce trebuie să consume gustări sănătoase, dar și cum să devină responsabili și să evite risipa alimentară.
Programul școlii mobile Akademia Kinderland
Pe parcursul a șase luni, școala mobilă interactivă va ajunge în parcările mai multor magazine Kaufland, astfel încât copiilor să le fie cât mai ușor să ajungă să încerce experiența creativă de învățare.
Prima oprire, între 13 septembrie și 30 octombrie, este în parcarea Kaufland Barbu Văcărescu (Str. Barbu Văcărescu, nr. 120-144).
Urmează apoi parcările:
- Kaufland Basarab, Sos, Orhideelor, Nr. 46
- Kaufland Mihai Bravu, Str. Răcari, Nr. 5
- Kaufland Valea Cascadelor, Str. Valea Cascadelor, Nr. 3-5
- Kaufland Odăi, Șos. Alexandriei, Nr. 152
Pentru că spațiul este unul limitat și se dorește evitarea supraaglomerării accesul se face pe serii de copii și e necesară programarea vizitei, pe pagina de Facebook Akademia Kinderland sau la 0770.795.133.
Accesul este gratuit, iar programul este de joi pană sambătă, între orele 10:00 – 18:00, și duminică, între orele 11:00 – 17:00.
Pentru că aveam alt program nu am reușit să ajungem la marea deschidere, dar le-am arătat copiilor poze și de atunci ne tot spun că vor la broccoli-ul gigantic (da, amândoi sunt fani broccoli). Cel mai probabil vom ajunge într-o dimineață târzie weekend-ul ăsta sau cel târziu în următorul. Poate ne vedem acolo. 🙂
Sursa foto: Kaufland
Citește și:
Ce să îi dau copilului meu să mănânce?
De ce să gătim împreună cu cei mici
De azi trăiesc sănătos – 10 schimbări importante în alimentație
Emotional eating – Atunci când mâncarea deține controlul
Corpul îți vorbește. Știi să îl asculți?
Pentru a fi la curent cu noile articole vă invit să dați un like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter.
4 Comments
Ai niște repere foarte sănătoase! Exact asta fac și eu cu Tudor, doar că el fiind foarte pofticios, am stabilit și o zi pe săptămână în care poate testa un aliment tip junk food. Din câte văd, nu se întoarce la ce a gustat, nu cere același produs de două ori, cred că este vorba mai mult de curiozitate. Și da, au fost și chestii din care doar a gustat și apoi le-a aruncat pentru că nu i-au plăcut Foarte faină campania celor de la Kaufland!
Îmi place ideea ta. De altfel, nici eu nu interzic fără să îl las să guste și să își satisfacă curiozitatea. Și când zic că interzic înseamnă că refuz să cumpăr/să îi dau explicând mereu de ce nu e ok mâncarea respectivă.
Echilibru! Asa cum noi adultii avem preferinte alimentare asa pot sa aiba si ei. Nu mananca mazare si fasole si nu cred ca e o tragedie, surpriza e ca o mananca totusi in ciorba de vacuta de la restaurant sau de la gradi, dar daca e la felul 2, mancam sosul si carnita. Au voie sa incerce lucru noi, insa daca au gustat si nu a fost mare lucru, a doua oara le explic ca au testat si sa isi aminteasca si ei ca nu le-a placut si de comun acord nu cumparam. Surpiza este ca au inceput sa nu mai aleaga chestii pline cu crocobauri daca am rabdare si explic si nici nu umplem cosul cu dulciuri cand mergem impreuna la cumparaturi, negociem si trebuie sa aleaga maxim 2 produse dar pe care nu le vor manca imediat si vad ca functioneaza, fara tantrumuri. Nu ascum dulciurile, stiu si ei unde sunt si cer daca vor, dar cu masura pe care o accepta pentru ca stiu deja ca prea mult da dureri de burtica. Cam asa e ma noi! Si mai e ceva, mai bine sa testeze in prezenta mea si sa fie ok decat sa testeze cand vor creste si vor iesi cu colegii si sa aiba cine stie ce reactii!
Ah, ce bine ai zis la final! Și eu prefer să le încerce cu noi! Cât despre mazăre și fasole, Sara are perioade când le mănâncă pofticioasă și altele în care le dă la o parte. 🙂