Vorbeam recent cu o colegă despre întâmplările care te iau pe nepregătite și mi-a spus că auzise prin departament despre ziua în care am născut. Nu știu de ce nu am scris până acum despre ziua în care l-am cunoscut pe Alex, dar vă povestesc acum. :)
27 iulie 2011. Mai aveam doar o săptămâna până la concediul de maternitate și vreo 4 până la termen. Mare parte din activități le predasem deja colegei care avea să îmi țină locul, mai rămâneau câteva întâlniri scurte cu echipa.
Din luna a patra de sarcina am avut contracții dese și eram convinsă că Alex se va naște înainte de termen…nu mă gândeam că își va face intrarea în scenă chiar la 36 de săptămâni.
Era miercuri.
4:30 – Mă trezesc să merg la baie. Mă culc la loc. Ceva nu e ok. De ce să așteptăm să răsară soarele când în toiul nopții e mai interesant?
4:50 – Sunt încă în negare. Sigur nu s-a rupt apa că în filme vezi râuri de apă. Am luat cartea “La ce să te aștepți când ești însărcinată” să mă asigur.
5:00 – M-am convins. Trebuie trezit soțul…de preferat fără să îl speriem. “Iubire, nasc!”
5:30 – “N-am bagajul făcut! Ce să pun în el??” Ne învârtim haotic prin cameră. “Au!”
06:30 – Suntem în mașină. “Alo, mami? Nu te speria, da’ vezi că nasc.” “Cum să naști??”. “Aauu!”
07:00 – Am ajuns la spital. Prietena noastră ne așteaptă acolo. În camera de gardă multe întrebări, secunde prea puține între contracții ca să pot răspunde. Urcă-te să vedem. Coboară. Mergem sus la sala de nașteri. “Aaauuu!”
08:00 – Nu credeam vreodată că îți poți dori atât de tare o anestezie (a se citi introducerea unui ac în coloană) peridurală. Contracții pe bandă rulantă. Cum să nu mă mișc??
08:02 – Daaa. Acum pot respiră în sfârșit. Faină anestezia asta. Sus în pat și aștept. Fundal sonor: bătăile inimii lui Alex.
09:00 – Mă deplasez, flancată și susținută în camera de alături. Let’s do this!
09:25 – 3 contracții mai târziu am în brațe un pui de om care s-a prins de mine și le ceartă urlând pe doamnele care au îndrăznit să îl ia de lângă mine. Fericire absolută! Nota 10.
Între timp, frații mei au dat sfoară în țară că au devenit unchi. Telefonul sună într-una (ca și cum aș fi putut să răspund). Noroc că era la soț. A ajuns vestea și la oamenii care se pregăteau să meargă în sala de ședințe să se întâlnească cu mine la ora 10:00.
14:00 – Sun la clinica privată să le spun că nu mai vin mâine să semnez contractul pentru naștere.
18:05 – Fericire absolută, partea a 2-a. În salonul de alăptare, printre mulți bebeluși cu părul des și negru, mă așteaptă puiul meu blond. 2400g de pufosenie moale și frumos mirositoare care se potrivește perfect în brațele mele…
Așa a fost pe scurt o zi în care am trecut de la agonie la extaz, am învățat enorm și … am asigurat subiectul de discuție la birou.
Citește și:
Dragă proaspătă mamă, vei fi bine
Scrisoare către el doilea copil
Sunt mamă de băiat și îmi place
Ce am învățat de când sunt mama a doi copii
Cu ochii în lacrimi mi-a spus: ”Vreau să stau numai eu cu tine!”
De vorbă cu Laura Markham: Suferința fratelui mai mare
Pentru a fi la curent cu noile articole vă invit să dați un like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter.
11 Comments
Palpitanta nasterea lui Alex! :)
Mereu m-am gandit cum ar fi fost sa lucrez pana in ultimul moment inainte de nastere, nu stiu daca as fi rezistat. Aveam o burta imensa si simteam ca obosesc din orice.
Mi-a placut mult poza cu tine si Alex mic, sunteti minunati amandoi!
Multumim pentru compliment :) Eu nu apucasem sa vad cum e sa ai o burta chiar imensa si nici cum e sa stai acasa…asteptand :D
Atat de emotionant! Din tonul pozitiv si glumet te face sa simti ca parca abia astepti sa treci la randul tau printr-o astfel de experienta, mai ales cu deznodamantul puiului “de pufosenie moale si frumos mirositoare care se potriveste perfect in bratele mele” si cu toata familia care impartaseste fericirea momentului delicat :)
Acum, uitandu-ma inapoi rad :) E o experienta care te marcheaza iremediabil. Au trecut mai bine de 3 ani de atunci si imi aduc aminte de cele mai mici detalii din ziua respectiva. Cateodata, mi-e dor sa simt pufosenia despre care ziceam. Acum e lung de 1 metru si face ce face dar tot se potriveste :)
Oooo Doamne, delicioasă poveste! Îmi amintești mult de mine… :)))
S-a întâmplat tot dimineața (eu am ciclu dimineața, ovulație dimineața, era clar că o să aibă loc și nașterea tot dimineața). Dar totuși era 7:30, oră rezonabilă aș zice, când m-am dus la baie și am simțit că e ceva diferit și că acele contracții cu care mă obișnuisem deja au început să fie ușor dureroase… Iar când m-am pus la loc în pat.. Hopa! Ori am făcut pe mine ori mi s-a rupt apa. Dar nuuu, n-are cum, nu s-a rupt apa, că nu am făcut baltă sub mine, nuuu! n-are cuuum! ia să mai stau. Mă îmbărbătam singură, dar știam în subconștient că am încurcat-o :))
Hopa! Contracție. Încă una. Și-ncă una. Hmm… SMS spre camera cealaltă, activat soț și apoi tot eu băteam în retragere, mă lua un pic frica… ”Da’ stai că nu sunt sigură că nasc!” :))) Când am îmbrăcat pantalonii și am ridicat un crac, iar apă. Atunci am fost 100% convinsă că e ziua cea mare. M-am pus pe pat (și pe bocit), am luat burtica la mângâiat și i-am zis fetiței: Iubire, dacă tu ai ales ziua asta, asta să fie, să nu mă ții până mâine în travaliu. Hai să facem treaba asta și să cooperăm bine, să terminăm rapid și să te am acuși în brațe!”
Draga de ea m-a ascultat. La 10:30 mă internam în spital cu dilatație 2 și toată binedispusă și glumeață, la 12:00 aveam deja dilatație 8-9 și înjuram toți posesorii de testicule iar la 13:13 am născut fetița. 2700 gr, 38s2z. Cu o zi înaintea zilei de naștere a soacră-mii, cu ocazia asta am economisit și bani de cadou :D Glumesc, desigur.
Și mă ia un dor de burtică… dar mă bucur de pufoșenia mea care momentan are aproape 6 luni și o iubesc de moooooooooor!!!!! <3
Scrii cu haz. Îmi place! :D Și eu am fost în negare când mi s-a rupt apa. :))) Și dacă pe Alex l-am născut repede, pe Sara am născut-o super repede (https://www.cristinaotel.ro/emotia-primei-intalniri-cu-sara/). Glumeam cu soțul meu că, pur ipotetic, dacă ar fi să mai nasc, ar trebui să mă mut din timp la spital că altfel aș naște pe drum. :D
Mulțumesc, de la tata am moștenit hazul, că așa-i și el, mai șugubăț :)
Wow! Chiar wow! Ești norocoasă că ai născut atât de rapid, deși cred că toate s-au desfășurat la intensitate maximă (mai ales fără anestezie)! :D
Cred că asta mă așteaptă și pe mine la bebe2, dacă va fi să am un bebe2. Chiar râdea moașa mea de mine, a zis că data viitoare să nu mai stau în pat să număr contracțiile dacă nu am de gând cumva să nasc pe drum :)) În condițiile în care stau la un minut de spital.
Chiar dacă ai zis că nu înțelegi de ce, hihi, eu am născut fără anestezie (pen’ c-așa am vrut, deh!) și am simțit tooooot, dar precizez că am o toleranță la durere crescută. Și am fobie de anestezii :D Nu suport ideea de a nu-mi putea controla corpul… Dar am uitat deja toată durerea. Am fost întrebată dacă aș mai naște o dată tot natural și am spus că da fără să clipesc.
Sunteți o familie frumoasă tare! Multă sănătate! <3
Adevărul e, uitându-mă acum înapoi, că dacă te duci pregătită să naști fără anestezie e doable. Dar eu nu planificasem să fie așa, nu eram pregătită mental pentru asta și mi-a fost o frică de numa’!