Întrebam acum nu foarte mult timp pe blog ce înseamnă să fii un părinte bun și m-am bucurat că multă lume a dat curs invitației și a răspuns. Cum era de așteptat, deși răspunsurile au fost variate, ele aveau câteva idei comune. Conform cititorilor, să fii părinte bun înseamnă să iubești necondiționat și să arăți asta, să respecți, să asculți și să fii prezent, să oferi timp, să fii alături de copil indiferent de alegerile sale, să fii un exemplu pozitiv, să îl sprijini în drumul pe care și-l alege, să crești copii independenți, încrezători în sine și capabili să ia decizii, să îi înveți să fie buni, corecți, sinceri, să iubească oamenii și să se bucure de viață.

 
Am stat apoi și m-am gândit ce cred eu că înseamnă să fii un părinte bun și anume:

• Să înțelegi/cauți motivul pentru care vrei să devii părinte. De ce-ul acesta va fi motorul întregii experiențe de părinte, a relației pe care o vei avea cu copilul, a atitudinii tale față de el.
• Să îmbrățișezi schimbările care te așteaptă, de la nopțile nedormite, la schimbarea corpului, la modificarea programului, a stilului de viață și al priorităților. Să rămâi blocat în trecut și să trăiești cu regret că nu mai poți face anumite lucruri vor fi obstacole în calea fericirii tale, a copilului, a familiei tale.
• Să lucrezi mai înainte cu tine, cu principiile și convingerile tale, cu fricile, cu rănile emoționale nevindecate.

Ca să poți fi ok cu copilul tău trebuie să fii mai întâi ok cu tine!

• Să înțelegi că copilul tău e un om separat de tine, nu o extensie a ta. Un om cu propriile motivații, nevoi, dorințe, personalitate și trăsături care trebuie acceptate așa cum sunt.
• Să iubești necondiționat indiferent de situația în care vă aflați – și atunci când e cuminte și cooperează ușor, dar și când pare să te sfideze cu orice preț.
• Să ții în brate – de la naștere, când încă nu vede și atingerea și contactul fizic sunt vitale, la vârsta de “toddler” când crizele de furie ating aparcă apogeul, la etapa de preșcolar și intrare în colectivitate și până la vârsta adolescentă, când, cu un fundament emoțional solid în spate, copilul tău va ști că poate găsi alinare și înțelegere în brațele tale.
• Să tratezi cu respect – doar pentru că e mai mic decât tine sau pentru că tu ești mai puternic nu înseamnă că îl poți trata oricum.

• Să asculți și să fii empatic – încearcă să vezi lucrurile din punctul de vedere al copilului și nu te grăbi să tragi concluzii, să judeci sau să vii cu soluții.
• Să respecți și să satisfaci nevoile psihologice ale copilului tău: autonomie, relaționare și competență. Ajută-l să devină astfel un adult cu o puternică abilitate de automotivare și de reglare a propriilor motivații.
• Să te joci – “floor time” vă va ajuta să vă conectați, să vă apropiați, să învățați unul despre altul, să (re)descoperi joaca, să vă distrați și relaxați.
• Să îi acorzi timp – nu există “cadou” mai bun decât timpul oferit copilului. Un timp special, în care se întâmplă ce își dorește, iar joaca se desfășoară după regulile lui.
• Să îți acorzi ție timp pentru relaxare, deconectare, odihnă, pasiuni. Dacă nu te asiguri că ai o stare bună – fizică și psihică – mai devreme sau mai târziu asta se va simți în felul în care relaționezi cu ceilalți, inclusiv cu copilul tău.
• Să fii un model – copilul nu va face ceea ce îi spui să facă, ci va face ce te vede și pe tine că faci. Copiii sunt niște imitatori grozavi și merită să le dăm ceva bun de imitat.

Eu cred că atât fericirea copiilor noștri, cât și relația pe care o avem cu ei sunt oglinzi care ne arată cât de buni părinți le suntem de fapt. 

Pentru tine ce înseamnă să fii un părinte bun?

Sursa foto: Shutterstock

Citește și:

Parentingul blând nu e un moft. Ar trebui să fie norma!

Parentingul e despre noi ca părinți, nu despre copiii noștri

Cărți utile pentru părinți

Pentru a fi la curent cu noile articole vă invit să dați un like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter..