– For the duration of this certification you will have a new family name, zice Patrik în timp ce ne studiază atent reacțiile.
– ?!?!
Nu glumesc deloc. Pentru cele 3 zile de certificare de Evolutionary Coaching ne-am extras dintr-un săculeț noi nume de familie. De fapt bilețelele ne-au ales pe noi, nu am niciun dubiu. În sacul de catifea erau multe bilețele cu valori. Dacă mă întrebați pe mine, fiecare dintre noi s-a ales cu ce avea nevoie mai mare.
În timp ce alții au devenit Truth, Celebration, Understanding, Flexibility, Risk, Expectancy, Purpose sau Vision eu am devenit Cristina Presence.
Cuvântul mi s-a părut perfect încă de la început, dar abia după 3 zile intense de curs, instrospecție, coaching și dialog am înțeles că nimic nu era întâmplător. Să vă explic…
Procesul meu de transformare a început când am rostit pentru prima dată cu voce tare faptul că nu mai vreau să mă întorc la viața de corporație după concediul de maternitate. Asta se întâmpla anul trecut, de Paști. Puțin mai târziu am început exercițiul celor 100 de zile de recunoștință, care au ajuns să fie 200 și ceva până la urmă. Apoi m-am înscris la școala de coaching despre care mai mulți foști participanți mi-au spus că cel mai probabil o să mă zguduie bine. Oh, boy, câtă dreptate au avut! Odată cu școala am început să practic tot mai des starea de prezență conștientă, să îmi acord timp ca să identific tipare de comportament, să le descifrez, să rescriu convingerile care mă țineau blocată. Imediat după școală – care a fost doar începutul căutărilor mele – am intrat într-o perioadă grea, cu multă autocritică și prea puțină încredere că m-aș putea vreodată elibera de frici și am făcut și gripă (cu copii și soț cu tot). Aflasem o grămadă de lucruri despre mine, am înțeles o grămadă de alte lucruri despre poveștile pe care mi le spuneam, dar eram blocată într-un loop relativ nesănătos și nu știam ce să fac mai departe. Mă simțeam tot copleșită de frici (de eșec, de respingere), de rușine și sentimentul că nu sunt suficient de bună.
V-am mai zis că nu prea mai cred în coincidențe, nu? Pe la final de ianuarie, început de februarie am aflat de certificarea de Evolutionary Coaching. Am simțit că trebuie să fiu acolo. Habar nu aveam de ce, dar știam că e foarte important. Am afectat zdravăn bugetul familiei și m-am dus.
Și stăteam și mă uitam la bilețelul cu Presence și m-am auzit spunând că e foarte adevărat că vreau să fiu cât mai prezentă, să învăț să mă ascult, pe mine cea adevărată și ascunsă bine sub rânduri și rânduri de convingeri și condiționări, să dau volumul mai încet la ego și mai tare la suflet.
La finalul celor 3 zile intense am avut 30 de minute să punem cap la cap cele mai importante concluzii personale despre toată experiența trăită. A fost pentru prima dată când am văzut cu ochii mei ceea ce alții îmi tot spuneau și eu nu reușeam să văd. Sunt curajoasă că am decis să o pornesc pe drumul meu de freelancer. Îmi place tot mai tare de mine. Îmi revin mult mai repede la normal după ce vreo frică își face simțită prezența (și da, courage is fear walking). Sunt mai puțin critică în ceea ce mă privește. Îmi e tot mai ușor să nu mă las afectată de răutățile altora. Și, poate cel mai important, am conștientizat pentru prima dată câte am reușit să fac la interior în mai puțin de 1 an, chiar dacă poate la exterior nu se vede totul.
Mai sunt 3 săptămâni până împlinesc 35 de ani și sunt norocoasă că devin EU, că mi-e clar care e rolul meu pe lumea asta, că am o familie minunată, că am pariat pe mine, că am ales coaching-ul (sau poate că m-a ales el pe mine?) și că sunt tot mai bine cu mine.
Ceea ce vă doresc și vouă!
Foto: Andreea Mitran
Citește și:
Care e povestea pe care ți-o spui despre tine?
7 cadouri pe care un coach bun ți le face
Parenting conștient – Program de autocunoaștere pentru părinți
Pentru a fi la curent cu noile articole vă invit să dați un like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter.
13 Comments
Ma bucur pentru tine, sa fii sanatoasa si sa faci exact ce-ti place .
Ideea e ca atunci cand te intorci la tine si esti atent la “instinct” multe lucruri faine se intampla.
Numai bine!
Mulțumesc, Petruța! Da, e un sentiment tare fain când începi să lași lucrurile să se alinieze cum trebuie. Să fim bine! 🙂
Ştii de ce îmi place mie să te citesc (atunci când apuc, din păcate)?:) Pentru că mă regăsesc mult în rândurile tale (cred că ţi-am mai spus-o :))). Sunt aproximativ în aceeaşi etapă. Eu încă nu sunt “freelancer”, dar am pornit spre drumul acesta acum un an şi puţin. La mine specializările urmează, dar deocamdată m-am înscris pe un drum spre mine. Simt nevoia asta să aflu cine sunt şi să am o imagine mai clară a misiunii mele. Tu m-ai ajutat în stadiul incipient. La un moment dat mi-ai scris într-un reply ceva de genul că dacă suntem aliniaţi cu cine suntem noi şi cu misiunea noastră, nu vom mai resimţi presiunea aceasta socială cauzată de lipsa unui job. Pe mine m-au ajutat mult cuvintele tale, sitetizasei ceva ce eu simţeam, dar nu puteam să spun cu voce tare.
Mă bucur mult pentru tine! Să te ţii de misiunea ta! 🙂
P.S: Nici eu nu cred în coincidenţe. Uneori nu înţeleg sensul unei anumite întâmplări. Ba pe moment mă revolt şi înverşunez. Dar aşa mă bucur să îl descopăt ulterior, chiar şi la distanţă de ani. Parcă aş rezolva un puzzle. Din păcate, fără prezenţa despre care vorbeşti şi tu în articol, trec atâtea pe lângă noi..Te pup!
Wow, ce proces intens 🙂 Felicitari Doamna Prezenta! Sa o tineti tot asa, sunteti o sursa de inspiratie si pentru altii 🙂
Vă mulțumesc, doamna Unicorn Albastru! :)) Da, e intens și nu mereu plăcut, dar mă simt tot mai încrezătoare, mai puetrnică și mai liberă. Te pup! :*
Nici eu nu cred deloc in coincidente! Sau mai bine spus… nu mai cred de ceva vreme. De cand am devenit mai preszenta si mai atenta la tot ceea ce se intampla si mi se intampla. Felicitari Cristina!!!
Mulțumesc mult, Ana! :*
Și eu cred în semne. Ce drum frumos ți-ai ales! Să fie lin și să ajungi acolo unde îți dorești!
Drumul rezonează cu mine. Sau poate eu cu el. Lin nu e, but then again… dintr-un drum lin am reuși să învățăm la fel de multe? 🙂
Despre frica si despre afectarea bugetului familiei as avea si eu multe de spus (cu autoreprosuri, bineinteles). Mi-a placut ideea asta: courage is fear walking (si articolul, da, frica e ok) si tare curios sunt care ar fi numele meu de familie intr-un asemenea context. Ma bucur pentru tine ca ai avut curajul de a face primul pas, atunci, si ca ai, in continuare, curajul de a continua pe noul drum. Sunt sigur ca te va duce departe.
Courage really is fear walking. 🙂 Am înțeles în tot procesul ăsta prin care trec că fricile sunt ok. Ca orice emoție au o utilitate. Suferința nu vine din frici, ci din atașamentul nostru față de ele. Mie mi se pare că Răzvan Playfulness ți s-ar potrivi. Mulțumesc că mi-ai scris și mai ales pentru vorbele de încurajare!
Cristina, ştii că nici in ziua de azi nu m-am tinut de promisiunea facuta mie in legatura cu cele 100 de zile? Mai mult decat atat am primit doua borcane dragute. Unul pentru a pune in el biletele cu dorinte, altul cu biletele pe care sa scriu pentru ce sunt recunoscatoare. Nu am facut nimic, cu toate ca simt ca asta mi-ar schimba viata. Poate nu a fost timpul meu pentru schimbari.
Pentru tine ma bucur mult! Sa stii ca se vede si din exterior o schimbare.te imbratisez!
Dragă Raluca, e un timp pentru toate. Nu e întrecere, nu suntem în urmă, nu suntem în întârziere. Suntem unde trebuie să fim. Așa că s-ar putea să ai dreptate. Dacă simți că e ceva acolo care te blochează poate te ajută se întrebi de ce vrei să faci exercițiul? Cum îți va schimba viața? Ce se va întâmpla dacă ți se va schimba viața? Ce ai avea de câștigat? Ce ai avea de pierdut? Te îmbrățișez tare și îți mulțumesc că mi-ai scris! :*