Le spun că plec, dar mă ascund în cameră și închid ușa după mine. Mă bag în pat, îmi iau cartea de pe noptieră și mă pierd în paginile ei. Așa m-aș face nevăzută câteodată dacă aș putea…
Știi zilele alea când nu ai chef să schimbi politețuri, când cuvintelor parcă le e lene să iasă pe gură și zâmbetul zici că e plecat în vacanță? Când ești ursuză și toți și toate par să te calce pe nervi? Apoi mai sunt zile în care partea ta întunecată pur și simplu are nevoie să își facă de cap. Și zile în care nu mai ai resurse să fii diplomată cu toată lumea. Și zile în care ai nevoie să plângi. Și zile în care, deși îți iubești copiii, n-ai chef să te joci de-a părintele adult, responsabil, calm și împăciuitor.
O treime dintre noi fie ne judecăm aspru dacă ne permitem să simțim emoții ”negative”, fie încercăm să le reprimăm.
Uite, eu cred că e absolut normal să ai zile din astea. E OK să n-ai mereu chef să faci frumos la toată lumea. Oricine are zile în care emoțiile grele și mai puțin plăcute pur și simplu au nevoie să iasă la suprafață, să fie simțite și parcurse până la capăt. Mă întristează să văd oameni care au înțeles greșit ideea de gândire pozitivă și o duc la extreme. Susan David zicea în celebrul ei TED Talk că o treime dintre noi fie ne judecăm aspru dacă ne permitem să simțim emoții ”negative”, fie încercăm să le reprimăm. Doar că emoțiile reprimate nu dispar, ci se tot adună și se amplifică și, mai devreme sau mai târziu, vor produce o explozie. Mie îmi place să îmi imaginez că avem un rezervor emoțional, ca o oală pusă pe foc și conținutul ei se tot încinge și crește până când la un moment dat dă pe afară. Pe mine m-a apucat o zi din asta fix în vacanță. Moment nepotrivit, desigur, dar nu m-am putut aduna. Până n-am terminat de bombănit, de pufăit, de uitat urât, de făcut pe nemulțumita și până n-am reglat presiunea la oala cu emoții nici că m-am lăsat.
Na, dar pe lângă faptul că e absolut normal să lași emoțiile astea urâte să fie mai cred și că ele sunt mereu purtătoare de informații, de mesaje importante. Sunt ca un semnal că în joc e ceva ce tu prețuiești. Cum a fost pentru mine momentul în care mi-a zis Mircea că voi sta singură cu copiii în avion și senzorul meu de corectitudine a luat-o razna. Sau când o cititoare m-a acuzat că nu o iubesc pe Sara și furia mea fusese activată e lipsa de respect. În ambele exemple valori importante pentru mine au fost încălcate.
Da, e OK să fii trist, furios sau să simți teamă și să stai cu emoțiile astea chiar dacă nu sunt comode deloc. Ceea ce nu cred că servește cuiva la ceva este să rămâi blocat în resentimente. Lasă presiunea din oală să revină la normal, numai bine se liniștește creierul emoțional suficient cât să revină în acțiune cel rațional și-apoi caută să înțelegi ce vrea emoția aia să îți transmită. Știi că de cele mai multe ori motivul pentru care credem că suntem supărați nu e cel real?
Tu știi ce mesaj a vrut să îți transmită furia, tristețea sau teama simțită recent?
Fă-ți timp pentru tine. Ia o pauză de bine!
Sursa foto: Shutterstock
Citești și:
Uite-i ce fericiți sunt! Sigur n-au nicio grijă!
Care e povestea pe care ți-o spui despre tine?
11 cadouri pe care să începi să ți le faci
Pentru a fi la curent cu noile articole vă invit să dați un like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter.
3 Comments
Mie mi-a lasat clar un mesaj ca ar fi bine sa schimb ceva in viata mea. A tras un semnal de alarma ca lucrurile se pot aseza mai bine, daca eu ma linistesc mai intai si imi setez ce vreau sa fac. E o mare invalmaseala in capul meu, parca nimic nu se leaga si simt uneori ca nici nu mai stiu de unde sa incep. As vrea sa le fac pe toate in acelasi timp..
Oh, înțeleg asta foarte bine… Poate dacă ieși pe un balcon imaginar vei lua distanța necesară ca să vezi din ansamblu toată învălmășeala. Îți doresc să găsești liniștea de care ai nevoie.
Cred ca aici intervine felul de a fi al berbecului…cand aduna prea multe in el, la un moment dat izbucneste, se descarca mai mult sau mai putin zgomotos/placut pentru cei din jur si apoi revine la starea lui normala, ca si cand (aproape) nimic nu s-ar fi intamplat…Mai greu este pentru cei din jur care nu inteleg mecanismul acesta de aparare si se supara, iar supararea lor tine mai mult decat nervii berbecului. Eu sunt sagetator si am cam acelasi temperament, dar putin diferit, in sensul ca desi imi trece supararea dupa ce m-am descarcat, uit mai greu..dar tatal meu si fata mea, berbeci autentici sunt fix asa si ma bucur ca pot sa ii inteleg.