Am copii apăsători de butoane. Alex și Sara sunt doi copii plini de iubire, care, ca orice copil venit pe lumea asta, știu exact pe ce butoane să apese ca eu să trăiesc niște experiențe și să învăț lecțiile cărora le-a venit timpul să fie învățate. Dacă n-ar fi existat butoanele astea și n-aș fi avut deschiderea să asimilez niște lucruri, azi mi-ar fi fost greu să articulez cum văd eu rolul de mamă dincolo de ”E minunat de greu!”.

Printre altele, pentru mine rolul de mamă se traduce prin cele 5 elemente de mai jos.

Prezență – Timpul cu ei vreau să fie unul pe bune, timp cu amândoi, timp cu fiecare în parte, timp mai bun, mai mult, mai flexibil. Când mi-am luat primul concediu de maternitate am ales cu inima împăcată că mă voi întoarce la muncă după 1 an. Eram și speriată și fără experiență, mult timp singură cu Alex și în unele zile abia așteptam să pot purta discuții coerente cu alți adulți, să am probleme intelectuale de rezolvat. Uitându-mă în urmă îmi pare rău că am ales așa și știu că am pierdut multe etape din dezvoltarea lui. Nu mă învinovățesc pentru decizie, așa a fost contextul. Când a venit vremea concediului de maternitate cu Sara am optat tot pentru un an inițial, numai că de data asta nu eram împăcată cu decizia deloc așa că l-am prelungit. Și-apoi din prelungire am trecut la viața de freelancer.

Iubire – Necondiționată pe cât se poate atunci când ai crescut în condiționare. Am avut o copilărie frumoasă, părinți și bunici care să mă iubească și să mă ghideze cu cele mai bune intenții. Până să devin părinte habar n-aveam cât de bine se întipăriseră în mintea mea afirmații auzite în copilărie, întrebări, reproșuri, comparații. Și nu, nici aici nu învinovățesc pe nimeni, doar constat. Copiii noștri nu sunt o extensie a noastră și nici nu trebuie să fie copii ale noastre. Ei sunt oameni cu drepturi depline, chiar dacă sunt mici. Merită să fie iubiți exact așa cum sunt.

Primul copil m-a învățat să fiu mamă, al doilea m-a învățat să fiu eu.

Învățare continuă – Asta e una din valorile importante pentru mine. Primul copil m-a învățat să fiu mamă, al doilea m-a învățat să fiu eu. Dacă pe vremea când Alex era mic lipsa mea de experiență și prea puțina încredere în instinctul meu, în capacitatea mea de a mă descurca decent în rolul de mamă m-au făcut să ascult de gura lumii azi o pot ignora. Am ani în plus, am și experiență dar și un nivel mai bun de autocunoaștere. Sunt într-o altă etapă a evoluției mele personale și asta îmi dă speranță că voi reuși să fiu pentru Alex și Sara călăuza de care ai au nevoie. Dar mai știu și că fară autocunoaștere și timp investit în a ne descoperi și a ne înțelege, efort depus pentru a repara ce e de reparat și pentru a rescrie poveștile pe care ni le spunem nicio metodă de parenting modern (a se citi parenting blând, conștient și bazat pe respect) nu va funcționa. Degeaba încercăm să ne corectăm comportamentele fără să ne uităm la cauzele din spatele lor – schimbările vor fi doar temporare.

Implicare, nu sacrificiu – Been there, done that! Numai că o mamă epuizată și stresată nu e de prea mare ajutor nimănui. Nu vreau ca ai mei copii să simtă vreodată că sunt o povară, că ne încurcă. Decizia de a-i avea a fost una asumată și dacă sunt momente în care ne simțim copleșiți nu e vina lor. Ei nu s-au cerut aduși pe lume. Viața de mamă e în continuare un carusel pentru mine, cu perioade faine și cu zile sau săptămâni care par să nu se mai termine. Dar mi-am promis că voi investi în creșterea mea, în starea mea de bine, în dezvoltarea mea mai departe ca profesionist și am făcut o schimbare curajoasă în carieră. Nimic din astea nu mi-ar fi reușit dacă nu mi-aș fi luat timp pentru mine.

Parteneriat – În strânsă legătură cu ce am scris mai sus, de la bun început am stabilit că cei mici nu sunt doar copiii mei și că ne vom ocupa de creșterea și îngrijirea lor cot la cot. Am împărțit nopți albe, plimbări, legănat, alinat dureri, tot. Din punct de vedere al evoluției e devărat că bărbații nu au fost construiți pentru asta așa că s-ar putea să fie mai stângaci, să facă lucrurile altfel decât le-am face noi, s-ar putea să mai uite că ar putea ajuta cu una sau cu alta. Dar tații nu sunt baby sitteri de ocazie, ci părinți și, în afară de alăptat, cred că pot face orice. Nu știu dacă e realist să mă aștept la un parteneriat 50%-50%, dar dacă ne întâlnim la 60%-40% eu sunt mulțumită.

 
Voi v-ați gândit vreodată la cum ați defini rolul de mamă?
 
Foto titlu: Magda Constantin
 
 
Citește și:

Parentingul blând nu e un moft. Ar trebui să fie norma!

Mamelor, lăsați tații să fie părinți!

Copiii sunt iubire

Vreau să fiu un refugiu pentru copiii mei

O casă plină de gălăgie e mai sănătoasă decât o casă plină de liniște
 
Pentru a fi la curent cu noile articole vă invit să dați un like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter.