O viață trăită conștient este probabil cea mai mare provocare și, totodată, cea mai mare oportunitate. Așa începe primul capitol din cartea Mindfulness Urban scrisă de Gáspár György. Dar oricât de greu și dureros ar fi procesul ăsta de a trăi conștient odată ce l-ai început și ai apucat să simți efectele eliberatoare nu îți mai vine să te întorci la viața pe pilot automat. Și cum ai putea să o faci? Cum ai putea să îți dai iar toată puterea altora și să fii veșnic victimă a circumstanțelor când ai văzut câtă putere stă în a-ți asuma responsabilitatea pentru cine ești și ce faci?
Din toamnă am început să povestesc despre procesul de transformare în care mă aflu. Acum că scriu asta îmi dau seama că foarte curând se va împlini un an de când am ales să mă întorc spre mine și să mă privesc cu tot mai multă blândețe, să îmi înțeleg tot mai bine anxietatea și furia, să îmi reevaluez fricile, să am încredere că pot, să accept că am curaj, să îmi limpezesc misiunea, să îmi pun sub lupă multe dintre credințele limitative și să încep să iau tot mai des decizii bazate pe valori, nu pe frici. Pentru că astea sunt deciziile care îți schimbă viața în una trăită conștient și cu sens.
Cum știu că iau decizii bazate pe valori și nu pe frici?
Cum știu eu că iau decizii bazate pe valori și nu pe frici? Cum îmi dau seama dacă sunt pe cale să aleg cu sufletul, nu cu ego-ul? Dincolo de procesul decizional în sine și de a-mi pune pe drum niște întrebări pe alocuri incomode de genul ”Dacă spun Da/Nu de ce o fac?” sau ”Dacă spun Da la asta, la ce voi spune Nu?”, știu că am luat o decizie bazată pe valori atunci când răspunsul meu e însoțit de un sentiment de împăcare, de liniște. În contrast, deciziile bazate pe frici vin cu regrete, cu apăsare, cu rușine, cu vină, furie sau tristețe.
Știu că am luat o decizie bazată pe valori atunci când răspunsul meu e însoțit de un sentiment de împăcare, de liniște. În contrast, deciziile bazate pe frici vin cu regrete, cu apăsare, cu rușine, cu vină, furie sau tristețe.
Pot să refuz o colaborare (chiar și cu bani frumoși la mijloc care nu mi-ar strica) dacă nu e aliniată cu valorile mele și să fiu OK cu asta, la fel cum pot accepta o colaborare din care nu iese nimic financiar dacă cred foarte tare în ideea din spatele ei.
Pot să îmi las job-ul din organizație în urmă dacă simt că rolul meu de acolo nu îmi poate oferi libertatea de care am nevoie sau dacă valorile noastre nu mai sunt în armonie și să fac asta cu respect și recunoștință.
Pot să scriu un articol despre un lucru în care cred, așa cum e cel mai citit text de pe blog și să trec repede peste atacurile oamenilor care își proiectează nemulțumirile și își varsă furia asupra mea.
Pot să aleg să nu intru într-un conflict din care nu am de câștigat și să îmi folosesc timpul și energia în altă parte, chiar dacă celălalt va încerca să obțină o reacție din partea mea sau m-ar acuza că sunt lașă.
Pot să stau lângă copilul meu atunci când plânge chiar dacă nu e ușor, pentru că valoarea (să se simtă înțeles, iubit, acceptat) e mult mai puternică decât frica (ce-o să zică ceilalți).
Suntem atât de atașați de fricile noastre! Ne-am obișnuit să le cărăm zilnic în spinare oriunde ne-am duce. Trăim cu convingerea că dacă renunțăm la ele, renunțăm la părți din noi. Dar părți din noi mor în fiecare zi și nu o spun din punct de vedere anatomic. Intrăm într-o conversație cu cineva, ascultăm povești, schimbăm păreri și începem să vedem lucrurile printr-o lentilă nouă. Renunțăm la părți din noi, cei vechi, cu fiecare interacțiune pe care o avem. Dar în același timp ies la lumină părți noi. Nu avem nicio obligație să mai fim cine am fost, cum scrie Diana aici.
Oamenii văd și aud ceea ce sunt pregătiți să vadă și să audă. Asta e una dintre cele mai faine lecții pe care le-am internalizat în ultimul an. Am crescut cu multe condiționări parentale, cu convingeri moștenite din generație în generație și am ajuns să ni le însușim ca fiind ale noastre, ca fiind singurele corecte, fără să ne îndoim de valoarea lor. Nu vine nimeni să ne tragă de mânecă și să ne spună că, adulți fiind, avem libertatea să alegem ce credem.
Tu ce vrei să crezi?
Sursa foto: Pexels
Citește și:
5 convingeri care îmi simplifică viața și o fac mai frumoasă
Exercițiu de identificare a valorilor personale
Care e povestea pe care ți-o spui despre tine?
7 cadouri pe care un coach bun ți le face
Pentru a fi la curent cu noile articole vă invit să dați un like paginii de Facebook a blog-ului sau să vă abonați la newsletter.
8 Comments
La fel simt si eu! Ca viata pe pilot automat nu mai e de mine, nu o mai doresc. Ma simt atat de bine cand iau o decizie constienta, cand nu ma mai mana in viata furia si regretul, frica si stresul. Cartea si cartile lui Gaspar m-au ajutat mult atat in viata de cuplu dar mai ales mi-au redat mie inapoi viata pe care nu o stiam ca o am sau ca o pot avea. Nu e usor sa mentii drumul acesta, inca mai cad prada unor nervi si furie dar ma tratez. Azi am evitat o situatie dificila si ma felicit pt asta. Ieri nu, ieri m-am vazut urata si rea, dar faptul ca am acceptat acest defect la mine m-a eliberat si am reusit sa trec peste acel sentiment de rusine fata de mine.
Keep going! Impreuna o sa avem copii si parinti mai linistiti si impacati unii cu altii!
Cred că ar fi nerealist să credem că nu vom mai folosi vreodată vechile tipare de comportament. Dar, așa cum ai spus și tu, cu exercițiu și multă conștientizare reușim să ne dăm seama când asta se întâmplă și putem acționa în consecință. Bravo ție, Alexa! :*
Chiar azi am scris pe blog un articol care se numește Povești cu alt final. Este despre cum am fost blocată mulți ani într-o carte de povești, narate de mine, despre trecutul meu, pe care le tot spuneam, citeam și reciteam și de fiecare dată starea mea de bine se altera. Abia după am căutat răspunsul la întrebarea: ”de ce spun mereu aceleași povești cu un același final greu de digerat?”, mi-am dat seama că eu de fapt doream să rescriu finalul. Și culmea e că se poate rescrie, chiar dacă finalul rămâne la fel, perspectiva se schimbă, iar asta … asta este ca și cum ai plana cu avionul peste un câmp înflorit într-o dimineață însorită de vară.
Frumos mai scrii, Irina! Miss you! :*
I miss you too. Cred că o să-mi blochez ziua de 19 iulie 2019 pentru a vizita Bucureștiul ;).
Oh, ce îndepărtat sună… Te așteptăm!
Crezi ca aceasta carte despre care vorbesti este recomandata ca prima lectura in domeniu? multumesc!
Orice carte scrisă de Shefali Tsabary e faină. Mai e și cea cu Părinte Conștient, la altă editură. Și aș mai recomanda Dansul fricii de Harriett Lerner. Eu mi-am găsit în ea noște răspunsuri deep.